duminică, 30 aprilie 2017

„În toate locurile în care merg plouă”- Roxana Mihalcea, “Umbrela trăirilor mele” Editura Arefena București, 2017

O carte în care autoarea se întâlnește cu ea. Pe noi , cititorii ne ia martori la o confesiune aproape intimă. Titul este sugestiv. Chiar și ploaia vorbelor ce ar putea cădea asupra ei odată ce și-a făcut publice trăirile este estompată de o umbrelă colorată, sub care nu ninge, nu plouă.
Umbrela este simbol  al regalității și puterii spirituale, dar și al protecției față de suferințe, obstacole, dorințe și boală.
Calota umbrelei semnifică înţelepciunea, iar pânza montată deasupra este o emblemă a compasiunii.
Tija verticală ce susţine umbrela asemenea munţilor ce sprijină cerurile este identificată ca Axis Mundi sau axul central pe care este sprijinită lumea. Umbrela, purtată deasupra unui demnitar sau a imaginii unei zeităţi, indică faptul că cel adăpostit sub ea este, de fapt, centrul universului.
Cartea pe care astăzi o lansăm este un mic univers, al unei persoane ce a făcut deja un prim pas în universul literaturii.
De ce am adus în discuție simbolistica umbrelei? Răspunsul ar putea fi aflat în afirmația autorei care ne spune „În toate locurile în care merg plouă. Sau bate vântul. Sunt eu aceia care însoțește ploile sau vântul? Poate. Sunt o umbrelă!” ( aha, deci să nu-mi uit acasă umbrela când voi pleca la Iași!)
Fiecare om este o entitate distinctă așa după cum ne mărturisește autoarea: „Imi place să cred despre mine că nu sunt un om obișnuit judecând după ideile pe care le exprim, după cum, îmi tratez afecțiunile” (Fata care aduce ploaia). Acum după lansare, când dau o formă definitivă notei de lectură despre cartea pe care am prezentat-o ieri la Casa Cărții din Iași, afară plouă!)
Textele, mai ales în prima parte intitulată Despre mine Așa cum mă înțeleg, mă citesc , mă scriu și descriu” , m-au dus cu gândul la filele din jurnalul unei tinere ce-și notează conștiincios trăirile, impresiile,  nostalgiile fără a se gândi să le împartă cu cineva.
Și totuși, aceste file de jurnal iată, au devenit o carte.
Impresionantă este evocarea copilăriei, a satului unde și-a petrecut anii de început ai vieții. Autoarea este o persoană matură care tainic pare a se substitui fetiței de 5-6 ani. Impresia este că ai descoperit o taină, a unei liceene ce se joacă pe ascuns  cu păpușile. Se poate vedea o dorință  de a-i face pe acei din jurul său să înțeleagă logica obscură a gândirii noastre stupide”. Pe lângă aceasta se străduiește să descrie ce nu poate fi descris și să  înțeleagă ce nu poate fi înțeles.
În capitolul III intitulat “Lumea mea” autoarea ne face o succintă descriere a locurilor pe unde a călătorit, lumea ei, de fapt lumea întreagă! Dar așa cum ne mărturisește există un apogeu al călătoriilor, un loc special unde se simte cu mult mai acasă decât acasă. Acest loc este Parisul!
Un eventual punct de plecare pentru o viitoare carte ar putea fi aici:“ Și în tot periplul acesta am cunoscut oameni. Mulți, cu povești impresionante, din care s-ar scrie scenarii frumoase de film. Oameni  despre care ar trebui să-mi iau timp și energie să scriu . Ei sunt cei care au făcut parte din povestea mea și au făcut-o mai ușoară, mai digerabilă.”
Vă mărturisesc, eu despre aceste povești aș dori să citesc în viitoarele cărți ale Roxanei!
Din lectura cărții putem înțelege că este pasionată de lecturi, și nu orice fel de lecturi. Interesantă este scrisoarea (Scrierile care mi-au ajus la suflet) pe care o adresează scriitorului Eric Emmanuel Shmidth, după lecturarea căreia mi-am propus să caut carțile acestui autor și să le citesc. Mi-a plăcut și textul intitulat “Există semnal în cimitir” din care am reținut  Iar dacă asta e menirea mea în viață, voi continua să scriu; cu atât mai mult cu cât acum știu că undeva în neam era o sămânță de scriitor. Însă poate că e timpul să duc iubirea aceasta la un alt nivel, acela în care să sper că pot ferici o parte din omenire, nu doar o parte din mine.”
Odată încheiată lectura cărții Roxanei Mihalcea am avut senzația că a simțit o mare nevoie de a i se întâmpla ceva grozav, iar acum i se întâmplă! Scrisul este o motivare, înfrumusețare și orientare spre un fel de viață ce presupune nu numai truda scrisului dar și un mod de socializare diferit, în compania unor oameni ale căror cărți doar le-a citit.
Nu-mi amintesc exact cine a spus (cred că Paulo Coelho) că a scrie o carte și a te opri, nu înseamnă mare lucru. Dacă însă o scrii pe a doua va veni și a treia și următoarele. Scrisul este un fel de viciu pe care dacă l-ai practicat un an, doi nu vei mai putea renunța la el niciodată.
Roxana este filolog ceea ce e un mare avantaj, ea poate scrie bine, proză de calitate cu miez (povestiri, romane), poate creea persoanaje. Dovadă stau pasaje excelente din carte ce ar putea încânta un cititor pretențios.
Un debut promițător, la timpul potrivit (ma refer la vîrstă), cu lansări minuțios pregătite și o mulțime de oameni care deja au citit cartea. O deschidere spre succes și desigur o cale ce presupune dăruire și efort pentru a deveni drum în viață și de ce nu, destin.

Dorina Stoica - 30 aprilie 2017