luni, 12 decembrie 2016

‘Saltul indignat din turnul de fildeș al poeziei’-de Angela Nache Mamier

Gaudeamus 2016 -Lansarea seriei a doua - Colecția qPOEM 2016 Editura Paralela 45
Născută  la data de 14 martie 1952, Răchitoasa, Bacău, Dorina Stoica   a scris și publicat patru volume de poezie, o antologie de autor ce conține poezie religioasă și trei volume de proză.  Este membră a cenaclului qPOEM din 2016.
Cartea de față este o rediscutare și  reinterpretare  repetitivă a optzeciștior, poeta fiind atrasă de problematica laturii sociale, angajată a operei acestora. Pe alocuri ea atinge o consistență certă, dar  saltul  la o poezie diferită stilului său anterior nu se face fără riscuri majore. Poeta va pune un pariu cu sine, îndrăznește saltul în poezia modernă  și îl câștigă prin  câteva poeme  care sunt scheletul cărții și anunță conținutul său, un fel de inventar al situațiilor contemporane  imediate, o panoramă prozaică, înlăcrimată, rănită, confuză până la spaimă, a cotidianului burlesc. Autoarea acestei plachete pune în discuție pierderea valorilor morale, mercantilismul, corupția politicienilor, deruta unei populații care nu mai are repere. Rezultatul este un fel de tragedie absurdă contemporană în care priveşte prin rănile sale, rănile tuturor, transmite prin acumulări, insistențe şi exagerări voite, o angoasă la limita depresiei și a disperării. Descoperirea optzeciștilor și lecturarea poeziei lor este electrizantă, copleșitoare si contagioasa, inspirându-i poemul  ‘Scriu cu fervoare de parc-as fi la închisoare ‘ din care citez : //mi-am pus la cap să le găsesc: /Florin Iaru, Mircea Cărtărescu, / Maria Cârneci, Călin Vlasie,/ Matei Vișnec, Emil Brumaru,/ Alexandru Mușina, Savatie Baştovoi  și cărți scrise de voi,/ plus altele  o sută și ceva/ cumpărate de la Bookfest./ Mântuitorului i se văd doar ochii/  din spatele lor,/  mi-e teamă să-L privesc, poate lăcrimează./  în grabă fac rugăciunea de seară,
“cred Doamne, ajută necredinței mele” / mă iartă,  stii că te iubesc,/  mi-am luat o vacanță de scris”//
În  ‘Pâinea lui Bragi’ se face observată  atitudinea eului auctorial faţă de lume. Textul este calchiat pe reţetea optzecistă , recapitulată cuminte  ca tehnică, dar resincronizată omniprezent în poezia autorilor de azi, integrându-se acestui curent de  ‘lume redezlănțuită’.  Poeta nu filozofează, nu face aluzii ci îndrăznește observare directă, moralistă, tinând în mâini un fel de oglindă în care  invită  semenii să se cerceteze, judece, trezească. Democrația actuală este un fel de agonie, centrată pe consumism, liberalism și materialism de tip second-hand.  Citez din poemul ‘alege doamna ce vrei’ :
asta-i prea mică asta-i mare/  vreau altă culoare/ pantalonii aștia mă strâng/ o femeie cu părul roșu a găsit o pălărie mov/ n-aveți voie să probați/  suntem monitorizați/ duduia din showbiz cu ochelari fumurii/ are gluga trasă pe frunte
caută într-o ladă lenjerie intimă/ tanga cu svarowschi/  și sutiene mărimea trei cu burete/ pentru întâlnirea de seară/ alege doamnă ce vrei este marfă/ româncele întotdeauna s-au îmbrăcat ieftin și bine/ lenjeria asta/  ține iarna de cald și vara răcorește în punctele esențiale/  faceți economie la facturi/ ce țară avem ce țară lăsați că-i bine/ înainte nu aveam voie cu lucruri de-afară/ era cenzură...//
Asistam  la o reluare  a unui model literar, dar nu se poate nega meritul, acurateţea  privirii, curajul de a face să defileze ca pe un ecran marionete dizlocate ale contemporanilor care s-au rătăcit, trăiesc haotic, fără idealuri ori speranțe, într-un paradis demult pierdut, care  nu mai merită, ori nici nu mai poate fi salvat .
Poetă de talent și cu un profil opiniatru, Dorina Stoica  reuneşte profilul său mistic, acestui filon surprinzator pâna și pentru ea.  Citez din poemul ‘de luni până luni’:’// ei, gunoierii, rezolvă o problemă/  oarecum necesară./ tacticoasă simplitate,/ capete aplecate smerit,/    ridicate doar când sprijiniți de stâlpul rușinii,/ fericiți toarnă pe gâtlej tărie./ bântuiți de duhuri necurate/  recuperează patimile aruncate, chiștoace/  de viață fumată, respirată, pipăită, trasă în piept./ duhnesc fără nici un gând de mândrie lucrează spațiul acela/  unde toate din pământ se nasc și-n pământ se-ntorc.// peste toate același Iisus Hristos/ dăruit până la Răstignire,/ caută însângerat rarele mărgăritare/   prin containerele  lumii moderne.//’
 ‘Biserica - scară spre Rai ‘ spune un proverb, poemele sale anterioare  erau bătăi de aripi îngeresti, religia fiind fundamentul existenţei într-o lume ce se transformă încet dar sigur într-o imensă groapă de gunoi.
Treptat poeta judecă viața de azi ca pe o nouă formă de sclavagism, o democraţie falsă, devenită infern. Înainte scrierea sa era rugăciune, dialog între omenire şi dumnezeire, (‘zbor’) //„Să te pregătești de Cer”, / așa mi-a spus într-o noapte un înger/ nu știu dacă era alb sau negru/  în visul meu incolor./ A doua zi mi-am legat pe umeri niște aripi/ luate cu împrumut / de la o pasăre împăiată./ Apoi (mă credeam deja pasăre),/  mi-am dat drumul de pe culmea casei./ De fapt descoperisem și eu/  legea atracției universale/ când a vazut  cum cade un măr din pom,/  atunci când se desprinde din codița sa.// Un călugăr ce tocmai trecea pe acolo/ m-a adunat de pe jos:/  “vino cu mine la mănăstire./   te voi învăța cum să te pregătești / pentru Cer”, acum se află pe paragul exasperarii !
Infernul este această Lume în care omenirea se îndepărtează de propriul său rai  atingând  mai ales malurile  infernului dantesc, unde adeseori numai durerea mai are loc.
Nucleul cărţii este deci o înlănţuire de priviri atente asupra avatarurilor impure ale modernităţii accelerate ale generaţiei Facebook ce s-a întins ca o plagă peste toate vârstele, înlocuind lumea reala cu una iluzorie facută după placul fiecăruia.( ‘Concediu pe facebook’)
 ‘lumea întreagă se află aici, la picioarele mele,/ voi petrece nopţi albe pentru a naviga,/ fără vreun rău de înălțime sau de mare,/   pe pagini virtuale. poate mă voi îndrăgosti./  în mediul virtual nu contează cum ești în realitate,/  iubirea e doar o chestiune de like,/  împlinită individual /  într-o lume de dincoace de monitor./  cu mesaje subliminale și zâmbete/ eşti scutit de jena de a-ți exprima / preferințele ori  dorințele fie și anormale./  mă aflu mereu într-o perpetuă glorificare și mărire de sine,/  ceea ce mă face să mă simt bine, eu cu mine./  sentimentele sunt determinate de o imagine,/  un copac înflorit, inimioare/  și floricele roz, animale mici si blănoase ‚pupăcioase’//
Varianta propusă de acest volum  este un risc asumat, dar de la soft, ar mai fi de făcut pasul spre hard, spre temele majore ale suferinței, morții pesimismului ,nebuniei.
Poeta opune acestor aglutinări dramatice, pasaje de biografism, în care general umanul este prezent  dar secret, discret. Se simte o cunoaștere a actului religios, o trăire în interiorul acestuia, unde interogațiile însă devin acute, tensionate, dramatice. Fără a-și propune să scrie într-un stil novator, adoptă travellingul cinematografic, diversitatea unui acut simț de observație , ‘fir conducător’   al unui stil de a tăia în carne vie, sfâșietor, surd, brutal. Acest ‘manual ‘propriu   de poezie, conține secvențe  reușite consacrate ludicului, ironiei, unui Turn al Babilonului eroic-comico-muribund . (‘întodeauna privesc numai în sus’)
‚//sunt cetățean al României libere/  cu drept de vot/  și pensie minimă pe economie./  am demnitate, să se știe./  contribuția la biserică / şi impozitul mărit plătite  la zi,/ precum și facturile curente achitate./  am refuzat cardul de sănătate/  din spirit de solidaritate/  cu o minoritate religioasă./ suntem una după alta / trei case cu numarul șase.// întodeauna privesc numai în sus./  să nu uit,/  geamul meu este/  cu  cincizeci de centimentri/  sub nivelul străzii.//’
Criticul literar AL.Cistelecan într-o foarte scurtă dar extrem de concludentă cronică, pe care o putem citit pe coperta  trei, scrie :  ‘Jucîndu-se cu dependenţa FB, Dorina devine o moralistă cu vervă satirică, patinînd pe linia invizibilă dintre (auto)ironie, umor şi sarcasm…’,  ‘Prima jumătate a cărţii se complace într-o ludică de caustice, dar inima Dorinei rămîne ataşată (acum mai discret textual, dar mai eficient liric) de credinţă. E ceea ce demonstrează partea a doua, mult mai bine decît o făceau poemele de reverenţă de dinainte. ‘
Dorina Stoica a optat azi, programatic pentru  o poezie angajată, politică, deși curios  îi lipsește un anumit retorism, ori pasionalitate. Pateticul e rar. Adrian Păunescu (un alt model ?) era un  maestru al repetiţiei şi a verbelor, al lungimilor explicative. Răbdare se cere și  la lectura acestor poeme, exagerat epice. Poate ar trebui amestecate  câmpuri de imagini și metafore, un fior metafizic, pentru a pune în lumină combustia interioară, sinceră, căci  poeta ne propune de la bun început  un  lung ultimatum, la care aceste descrieri-avertisment conduc sensibilitatea lectorilor. Intimitatea este un sanctuar, pe plan personal este chiar pudica. E spațiul singurătății .
In spatiul public, poeta nu se cenzureaza, rostogoleste butoaie pline cu praf de pusca. ‚//  Mamă dă mai des/  cu aghiasmă și tămâie,/  nu vezi că de un sfert de secol/  avem numai ghinioane,/  e plină  ochi lumea asta de răi!/ Așa mi-a spus popa Ion/   în Ajunul de Bobotează/  când a umblat cu Iordanul/  din casă în casă./
Dă mamă cu multă tămâie/  și pe-afară să fie,/  mi-a spus și popa Ilie/  că-i bună pentru cei din senat,/ “risipeşte-i degrabă/   gonește-i în munți și-n pustie”,/ du-i unde numai tu Doamne să-i știi.’ (‚Fum de tămâie’)
E o rescriere simbolică, personală a ‘Cartei  drepturilor omului’ care se desfăşoară la masa tăcerii, în aşteptarea trâmbiţelor păcii universale şi din interiorul unei  combustiuni care este dragostea de semeni.
Dorina Stoica un autor aflat la schimbarea macazului liric, îşi poate îngădui unele  inegalități artistice, dar ceea ce contează azi mai mult ca niciodată este vocea răspicată ce spune adevarul, a omului ce se vrea înțelept, precum ne spune și Împăratul Solomon în celebrele sale Pilde, ‘Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu!’  
Angela Nache Mamier –scriitor Franţa, membră USR Brașov / 11 decembrie 2016