luni, 12 decembrie 2016

Adrian ALUI GHEORGHE: Cartea de poezie: „Pâinea lui Bragi” de Dorina Stoica (Editura Paralela 45, 2016, Colecţia Qpoem)

Colecţia de poezie Qpoem a editurii „Paralela 45” a dat o şansă la receptare şi afirmare multor autori care şi-au consumat până acum combustia în apariţii editoriale în general la edituri din „orăşele” din provincie care mai mult ascund un autor, decât îl promovează. În general editurile „din cartiere şi apartamente” nu mai au noţiunea de redactor de carte, de lector, de corectură, de comunicarea editor-autor în definirea unui manuscris, a unei cărţi şi acest lucru se vede în amatorismul apariţiilor multor cărţi dintr-o piaţă a cărţii de poezie incoerentă, cu cărţi care sufocă poezia între două coperţi. Ar putea fi şi cazul Dorinei Stoica, (supra-) vieţuitoare la Bârlad, care a mai publicat ceva cărţi pînă în acest an, dar cu care nu m-am intersectat. Cartea recentă, „Pâinea lui Bragi” (Editura „Paralela 45”, 2016, Colecţia Qpoem) beneficiază de un cuvînt de promovare semnat de Al. Cistelecan, de o selecţie riguroasă a redactorului de carte, scriitorul Cosmin Perţa, de girul editorului Călin Vlasie. Cu aşa nume însoţitoare, cu o grafică suplă şi sugestivă, orice carte, indiferent de calitatea ei intrinsecă stîrneşte dacă nu interesul, măcar curiozitatea cititorului. Iar soarta se poate transforma în destin, nu-i așa? Căutînd sursele specifice, cele ale internetului, am descoperit că Dorina Stoica „a practicat” şi a publicat poezie religioasă, poezie tematică, umoristică, pamflete uneori, proză autobiografică, dar că întîlnirea cu „dinamismul” facebookului i-a modificat viziunea şi gestica de autor. O spune chiar ea, cu un umor subţire, în debutul volumului:„Defilez pe facebook  (dacă nu ești aici nu existi, e-o zicere mai nouă),/ cu o lista lungă de poeti, unii sunt deja consacrați./ Mă uit cu jind la poemele lor,/ parcă aș fi un câine flămând intrat pe furiș la masa stăpânilor./ Stau mai ales pe lângă poeții cu barbă./ Îndrăznesc uneori să întind mâna și să ciugulesc firimituri/ de fiecare dată cu speranța că sunt din „pâinea lui Bragi”./ In genunchi, printre mese acolo unde aburii bucatelor alese/ se amestecă cu mirosul inconfundabil al încălțărilor de firmă,  luate la kilogram/ de la “magazinul de vise” second hand prind  câte o metaforă, o mestec o rumeg, o las la dospit/ până sunt convinsă că-mi aparține./ Alerg cu ea sa-i fac loc într-un lung &poem,/ Amintit de baba Vanga-n predictiile apocaliptice despre România 2016,/ început acum vreo jumătate de veac când îmi număram primele fire de par alb/ și de când,  îmi tot hrănesc cu firimituri căzute de la masa poetilor/ frustrările./ ( asa cum mi-a scris în felicitarea de Anul Nou un poet cu barbă,/ devenit critic literar din lipsa de „pâine…”)” (Firimituri). Mai trebuie spus că unul dintre cele mai realizate texte din carte este „Concediu pe facebook”, care încheie volumul.
          În volumul „Pâinea lui Bragi” poezia este prezentată în mai multe registre, mai multe voci poetice se intersectează. O voce lirică este civic-pamfletară, cu un umor de cetăţean perpetuu perdant într-o societate care nu îşi găseşte cadenţa: „sunt cetăţean al României libere/ cu drept de vot/ şi pensie minimă pe economie./ am demnitate, să se ştie/ contribuţia la biserică/ şi impozitul mărite plătite la zi,/ precum şi facturile curente achitate/ am refuzat cardul de sănătate/ din spirit de solidaritate/ cu o minoritate religioasă,/ suntem una după alta/ trei case cu numărul şase.// întotdeauna privesc numai în sus./ să nu uit,/ geamul meu este/ cu cincizeci de centimetri/ sub nivelul străzii” (întotdeauna privesc numai în sus). De altfel, Al Cistelecan, în cuvîntul de pe coperta a patra spune, între altele: „O maliţiozitate descriptivă scoate în vervă scenele de cotidian social, iar inventarul de real se transformă în frenezie contemplativă; nu mai puţin în , fireşte, într-un denunţ moralist”.
          Altă voce este a biograficului transfigurat, cu un pregnant timbru elegiac, visul este un contratimp al aspiraţiei: „Locuiesc împreună cu o cucuvea/ într-o casă părăsită./ Cu ușile închise învăț mersul în două picioare./ Prin nămolul întristărilor soție de zombi/ m-am târât./ O boare de vânt îmi suflă/ neliniști de pe inimă în soare./ Stol de fluturi aurii/ niște fulgi de umbra cuminți/ picături de nimic/ praf./ Într-o casă părăsită, cu ușile închise/ cos rochia pentru nunta de aur/ din pânze de paianjeni.” (Cu uşile închise). Sau: „mă trezeam în fiecare dimineaţă/ cu speranţa că am primit/ perechea de aripi promise./ gândul o închpuia pe mama/ care mă năştea din nou/ şi mă înfăşa strâns” (Copy paste).
          O altă voce poetică îngînă înţelesuri şi subînţelesuri religioase, o poezie calmă, caldă, fără excesivităţi şi recurenţe dogmatice: „mă voi muta într-o carte/ cu toate bucuriile și tristețile/ iubiri răstignite/ candelabrele florilor de castani/ primăvara devreme icoane/ în așternuturile cu îngeri albăstrui/ mi-am atins cu degetele marginile/ viața și moartea/ cu un val subțire de lacrimi/ acoperită așteptam/ un Dumnezeu blând/ pe frunte alb/ mângâietor/ să nu mai plece de lângă mine/ intrându-mi sub pleoape/ unghii urechi nări/ în sânge răni vindecând/ boabe negre de mătănii/ cruci/ somn întârziat/ inima mi s-a făcut ceas deșteptător/ iar stigătul alb/ ied ales pentru masa de Paște” (primăvara, devreme, icoane).
          La Dorina Stoica se vede, în mai toate textele, bucuria de a trăi şi bucuria de a scrie. Şi „subînţelesul” că poezia e, în cele din urmă, o ieşire din contingent.
 10 decembrie, 2016, Piatra Neamţ