duminică, 27 noiembrie 2016

secrete de fată batrână


câtă veme nu stai cu urechea lipită de amănunte
din partea mea ești spilcuit în salopeta boțită
pătată cu ulei de la strung.
te aștept smulgând rădăcina cuvintelor,
“mă iubește, nu mă iubește”, promisiuni clipelor.
strânse între degete, nopțile îndoieli așteaptă.
orologiu oprit timpul.
cu sufletul în pumn fremătând, ning.
gânduri dospite speranțe încolțesc.

ți-aș pune piedică să-ți rupi un picior, o mână,
numai să rămâi. te-aș coace la foc mic în cuptorul electric,
te-aș frământa ca pe aluatul de cozonac.
în amiaza de vară, înfierbântată
inima visează o cină romantic nevirusată de bunică-mea
celibatară, pedant îmbrăcă mereu aceleași haine
tivite cu margini de lume, poartă în poșetă dangătul de clopot
din duminică în duminică, cenușie floare în ierbar.
când te văd mă fac cer de vară cu lună și stele,
luminoasă  rază prin fereastră, zâmbesc.
urma ta  miroase a metal încins. când pleci totul se stinge
precum beculețele din pomul de iarnă.

pe mine m-a născut bunica
într-o noapte fără lună dintr-un an bisect.
se spune că țipam tare și eram foarte urâtă,
înghiţeam biberoanele apoi vomitam.
despre tata știu că nu va veni niciodată
pentru că ar avea prea mult de lucru
să aducă înapoi toate lucrurile 
pe care le-a dat de pomana bunica de sufletul lui.

recit din memorie poeziile învățate la școală,
cântecele patriotice plus ce se cântă în biserică,
rolurile din piesele jucate
pe vremea cand eram la cercul de teatru.
bunica mă ține uneori încuiată într-un dulap,
crede că sufăr de o boală ciudată.
croșetează strâns verigile lanțului meu
uși închise, zăvoare tari,  
ca nu cumva trecutul să tragă cu urechea.

rămâi de bună voie, până ce devii blând ca un motan castrat.
râmâi, ți-am spus toate secretele mele, ce Dumnezeu!
oricum nu ai unde pleca! fabrica unde lucrai s-a închis 
și toate strungurile au fost vândute ca fier vechi.
 (Dorina Stoica)




duminică, 13 noiembrie 2016

noiembrie


mi-a fost tată.
după spusele mamei
ochii  săi caprui sunt acum la mine.
mi-am dorit să trag peste craniul acela
un chip și să picur o boabă de sânge.
vântul a stins lumânarea.
în ficare an de
ziua morților, tace!
şi tace despre ceva ce doar mama  știe.

plânsul mi s-a făcut ploaie rece de toamnă.(Dorina Stoica)