duminică, 16 octombrie 2016

tandrețe


din pahar îmi zâmbești cu toți dinții de plastic.
mă uit în oglindă cu teama că am întinerit peste noapte.
în timp ce deschid mailurile pe care mi le-am trimis aseară
tu faci naveta între sticla de pălincă și televizor
preocupat de melcii care și-au pierdut casele
& apropiatul războiul mondial dintre furnici.
intri în fiecare dimineață încălțat  în viața mea.
decât să-ți vorbesc despre sentimente mai bine
mă înscriu în Partidul Fraierilor Anonimi.
voi lipi afișe electorale pe gardurile ce seamănă
cu niște ferestre murdare prin care se strâmbă
la noi trecutul.
trântim de pereți uși. în spatele lor sunt vieți zăvorâte.
 îți cumpăr o cămașă de forță nouă
și-ți las în frigider castronașe din plastic
acoperite cu folie de aluminiu cu bilețele scrise de mână,
să nu mori de foame până mă întorc de la
moaștele Cuvioasei Paraschiva. (Dorina Stoica)