duminică, 18 septembrie 2016

aceiași lună plină peste oraș



în nopțile cu lună
inima umblă hai-hui pe dealuri.
legătura ei secretă cu timpul 
stă în creşterea părului, a unghiilor.
din oglindă se strâmbă la mine ziua de ieri.
ficatul mă anunță că e ora aceea la care 
doar taxiurile mai circula prin orașul 
viu ca o nuntă de câini.


moartea face rondul de noapte.
(Dorina Stoica)

sâmbătă, 10 septembrie 2016

eu și jumatatea mea de viață



fericirea depinde de spondiloza cervicală
și de creșterea glicemiei!
atacurile de panică deschid portaluri
dinspre prezent înspre trecut
și dinspre trecut spre viitor.
magiunul copilăriei fierbea pe pirostii.
mestecam cu linguroiul de lemn de patru ori pe oră,
măsuram timpul cu un fus înfipt în mijlocul unui cerc
tăiat în patru ca o mămăligă.
în fierberea aceea întunecată imaginam
iaduri si judecata de apoi.
ne-am urcat fără bilet în tramvaiul 45
am deschis cu pila de unghii Cutia Pandorei
dansând cu șerpii traversam pe roșu
pană ce iarna năvălea peste noi.
desenam inimi insăgetate pe zapada viscolită de ani,
de fierbinte ce eram încălzeam blocul acela cenușiu
ce avea piese de mobilier calorifere reci din fontă.
eram vinovați de copacii înfloriți în februarie.

acum sunt un fel de marcel proust. în fiecare seara caut
lumina obscură și umărul gol pe care să desenez
un atac de cord sau un accident vascular.
și pentru ca nu mai avem nimic interzis de făcut
spate în spate, fiecare pe partea sa de viață,
îngițim pastilele.
hai să tragem puiul acela de somn
din care nu se trezește nimeni niciodată! 
(Dorina Stoica)







sâmbătă, 3 septembrie 2016

"Încă o pană iscusită" de Corneliu Traian Atanasiu

Adăugați o legendă
Două lucruri sînt importante pentru autorul de senryu: să aibă haz şi să o facă cu detaşare şi delicateţe. Primul poem al volumului dă tonul acestei exigenţe cum nu se poate mai fidel şi totodată mai graţios:
primele ştiri –
două vrăbiuţe-n zori
toacă liniştea
La prima oră nu le tace gura, toacă verzi şi uscate, aceleaşi de ieri şi, cu siguranţă, şi cele de mîine. Pălăvrăgesc, flecăresc, pentru că, evident, e vorba de o alegorie, de o mică fabulă. Oarecum inocentă, pentru că şi ciripitul lor de vrăbii gureşe este mai degrabă inofensiv. Tulbură doar tihna dimineţii. Cu duhul blîndeţii, îngăduitoare, autoarea nu pune la inimă, îşi cultivă doar seninătatea…
Nicicînd personajele implicate într-o relaţie, acum umană, nu mai sînt doar deghizări zoomorfe, umorul nu este caustic, abia de face aluzie la un poncif prea vehiculat pentru a-l persifla. Desigur, potriveala sufletelor împerecheate nu e chiar măgulitoare.
suflete pereche -
dânsa prea decoltată
el cam deocheat
Pe aceeaşi temă, a cuplului deocheat, jocul de cuvinte cu fundal publicistico-literar alunecă pe nebăgate de seamă spre veşnica meteahnă a traducerii în amor. Soţia este cu siguranţă bibliofilă.
soţ de poveste -
traduceri după traduceri-n
ediţii de lux
Iar de data asta, situaţia incendiară îşi etalează făţiş rezultatele deja scontate:
foc mocnind de mult -
alături de un pârlit
tot mai des friptă
Cuvintele cu două înţelesuri, bine plasate, asigură o canava pe care ţesătura derapează lesne spre intriga amoroasă.
război iminent -
vecina mai tânără
încurcând iţele
Dar nu numai cuvintele polisemantice sînt mînuite cu măiestrie de autoare, expresiile sînt şi ele un material verbal la fel de eficace în a realiza opoziţii, echivocuri, efecte ironice. În poemul de mai jos, nu mai ştii cine pe cine trage în piept.
macazul schimbat -
păpuşari traşi pe sfoară
de-ale lor păpuşi
Tematica pe care autoarea o abordează cu mai multă vervă şi aplicaţie este aceea politică. De la ţinuta morală a aleşilor
armonii de-april -
lalelele degrade
edilii în dungi
la prestaţia verbală:
din nou alegeri -
în răspântii mori de vânt
îşi dau aere
şi la stratagemele ipocrite:
simţ electoral –
cu momeala pe la uşi
pun picioru-n prag
totul este doar înşelătorie, inclusiv parada patriotardă:
steagul arborat
de florile mărului -
speranţa în plop
Nici evoluţia vremii nu e trecută cu vederea. Nu numai merii sînt anul ăsta din nou în floare, ci şi merele de sub bluza fetelor în floare dau să
rupă nasturii.
merii în floare –
bluza de anul trecut
mult prea strâmtă
Un joc de cuvinte poate vorbi simultan şi de imprimeul rochiei, şi de privirea prea indiscretă a vreunui admirator. Nu ştim ce e mai decoltat în poem, rochia sau insistenţa privirii. Şi nimic nu ne obligă să alegem.
balul bobocilor –
pe rochia decoltată
ochiul boului
La urma urmei, ispita rămîne unul din condimentele vieţii:
ajun de Crăciun -
Moşul ispitit din nou
de poale în brâu
Sînt în carte şi destule poeme care sînt înclinate prea mult să biciuiască moravurile satiric şi sarcastic. Sînt şi poeme în care se vede numai exersarea în folosirea unor expresii. Voi încheia însă cu un poem care merită toate laudele:
concediu altfel -
cerul şi marea în
ochii pruncului
Prima parte e calchiată pe sintagma des folosită în ultimii ani şcoala altfel. Substituţia şcolii cu concediul este extrem de subtilă. Înclin să cred că e vorba de un concediu într-un fel ratat sau interzis de ivirea pruncului. Şi că cerul şi marea din ochii lui (posibil albaştri) sînt mai mult decît o compensaţie pentru concediul pierdut în acest an.
Fără discuţie, Vasilica Grigoraş îşi află locul între cei doar o mînă de autori cu talent evident pentru acest poem hîtru fără a fi veninos - senryu.
Corneliu Traian Atanasiu

Preluat de pe blogul lui Ben Todică.



vineri, 2 septembrie 2016

Poeta cu sufletul albastru de cer senin


Pe Camelia Cristea, poeta cu sufletul albastru de cer senin, am regăsit-o spărgând “paharul cu venin” și bând “din pocalul de lumină” cuvinte, după aproape un an, timp în care nu prea am știut nimic despre ea.
Sunt poeți care se revoltă, se luptă pentru afirmare. Pentru Camelia Cristea poezia este tubul de oxigen prin care respiră Universul. Unii plâng în versuri, altii strigă! Camelia tace, simte, crede și iubește. A scris în taină zeci, dacă nu sute de poeme, le-a citit şi recitit, le-a postat pe diferite site-uri literare ori religioase, și-a câștigat un număr însemnat de cititori ce asteaptă cu nerăbdare poemele sale. Având deja mulți cititori, abordând tematicii diverse, dar cu precădere latura spirituală a existenţei, ea scrie o poezie ce atinge de fiecare dată sufletul. Este sensibilă dar puternică. Iubitoare a versului clasic mânuiește cu pricepere metafora, fără excese însă.
Toate emoțíile vieții de zi cu zi se filtrează în versul melodios, inconfundabil. Poemele transmit mesaje de viețuire în armonie, moralitate, iubire, credință. Este chipul omului frumos, ce mânuiește cuvântul spre zidire.
Publicarea primului volum i-a dat sentimentul unei împliniri dar a rămas aceiași discretă, modestă asemenea florii ce se bucură de suficiența parfumului și frumuseții primite de la Dumnezeu, dăruind tuturor, fără a cere nimic în schimb, nici laude și nici glorie. Poezia sa este apa bună, izvorâtă de munte, din care bei și tot ai mai vrea.
Camelia Cristea este un om bogat! Ea are cerul ” … mintea în rugă deschisă spre Tine,/ Genunchiul plecat în câmpul de flori/ Dă-mi pacea şi roua trimisă în zile, Cu vestea de bine să mă împresori...” ( Am cerul), are vara, toamna, florile de liliac, dar mai cu seamă are pace în suflet și multă iertare: “Pacea umple golul ce mă priponea/ De o buturugă, lângă vremea rea/ Am scăpat de toate...și de-al meu deșert/ Ard intens în stele și învăț să iert!” ( Rug de stele).
Poezia îi face Cameliei din viața sărbatoare. O sărbătoare a sufletului, a harului, a credinței. Căci harul îi vine din credință și credința este făclie într-o viață plină de poticniri, căderi pe calea Crucii dusă fără cârtire. “Au înflorit salcâmii, cu alaiul lor de dor, / În mijlocul furtunii mă prind de brațul lor/ Și trec în Primăvara seninului din floare / Se-aud din muguri șoapte că viața-i Sărbătoare...”
Sărbatoare şi pentru mine noua carte de poezie a prietenei de suflet și de spirit Camelia Cristea, din care mi-a dăruit și de această dată o pagină, spre împrună- veșnicire.
Dorina Stoica.