miercuri, 23 martie 2016

Îmi era dor de El


Am bătut la poarta  zăvărâtă
de o slugă vicleană.
Aerul tremura deasupra pământului
plită încinsă.
Aveam spatele încovoiat
palmele mi se lipiseră de ochi.
Îmi era dor de El
de parcă ar fi fost fiul meu.
Gândeam că nu-i decât
un biet doctor fără de arginți
dreptatea mea era însă
“ca o cârpă lepădată înaintea Lui”.
Cu tot soarele amiezii de august
aprins în creștet,
m-aș fi îndreptat
spre scăldătoarea Vitezda,
dar cine sa ma coboare în apa
ca om nu aveam.
(Dorina Stoica)