miercuri, 20 ianuarie 2016

Popas în pădure

Vârfurile copacilor sprijină nori înaripați, 
desupra lor luna se dezbracă de zi,
bezna-i vâscoasă plină de șoapte.
Mai exista orașe, oameni, păsări, animale
ori le-a înghițit o gaură neagră?
Eterna pădure s-ascunde în noapte.

Focul linge lemnul uscat,
înainte să-l cuprindă cu totul, 
parcă-l încearcă cu limba.
Puținul din jur luminat, umbrele lungi 
ori stafii tinere rătăcite țin în brațe copacii.
Muma pădurii cu lupii urlând
pândește ascunsă să nu-i tăiem pruncii.

În rest întunericul devorează în taină ceva.
Adunându-și puterile pentru o nouă zi
natura leagănă șovăitoare neliniști
în triluri intermitente de cucuvea.

Potolit focul se cuibărește-n cenușă.
Adorm ca un iepure în brațele fricii.
Visez că sunt Scufiță Roșie rătcită-n pădure,
în drum spre casa bunicii.( Dorina Stoica)