vineri, 1 ianuarie 2016

Când Ți-ai întors fața de la mine

Când Ți-ai întors fața de la mine, Doamne
Pământul și-a aratat nerușinat măruntaiele incandescente,
apa a ieșit din mătca prea strâmtă în căutarea libertății,
cerul s-a întunecat și a căzut pe pâmânt pucioasă și foc.

Când Ți-ai întors fața de la mine, Doamne
florile s-au făcut de piatră, piatra s-a făcut cenușă,
stelele s-au stins așa cum se topește o lumânare uitată
la căpătâiul unui mort lăsat singur într-o capelă întunecată.

Când Ți-ai întors fața de la mine, Doamne
păsările cântătoare nu au mai ciobit diminețile cristaline
iar marea a revărsat peste mine valurile furioase, 
umplându-mi gura cu sare și ochii cu lacrimi.
Când ți-ai întors fața de la mine, Doamne
luna ce mi-a aurit lunga noapte a Valparugiei,
în care iubitul se făcea în mine prunc nenăscut,
s-a lăsat înghițită de vârcolacii flâmânzi de Lumină.

Când ți-ai întors fața de la mine Doamne
Sokar, și-a luat înapoi întunericul cu toate cele ascunse ale lui.

imagine de pe intenet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu