Când am deschis plicul, privirile mi-au
fost invadate de florile roz de pe copertă! Am închis ochii si mi-am imaginat un
copac cu flori aflat undeva, departe, într-un oraș vizitat doar o singură dată
cu mulți, prea mulți ani în urmă…Orăștie. Este locul unde, poetul Ioan Vasiu
m-a convins că ar exista cu adevărat, “Livada
cu metaforie.”
Și dacă acolo, chiar există acea livadă,
iar eu deja nu mai am nevoie a mă “molipsi
de poezie” deoarece m-am născut asemenea poetului Ioan Vasiu cu această dulce
trudă, m-aș duce când “primăvara bate la
fereastră/ când se sărută cerul/ cu marea înspumată/ și toți îndrăgostiții au inima albastră,/” (ziua poeziei), și când “râde-anotimpu-n
fereastră/ și muguri-n
plopi explodează”( eșarfa albastră),
iar /”dragostea nu moare/ și că râmâne-un
/geam mereu deschis/”(geam deschis),
în acel oraș să-l revăd. Dar mai bine
nu, e prea departe iar pe-acolo, așa cum
ne spune poetul “/
de iubire nu se știe/ în gară la Orăștie/ două trenuri întârzie!”( în gară la
Orăștie).
Poetul
acestor minunate mini-poeme ce exprimă multe, în puține cuvinte, este atent la cele
ce se petrec în jurul său. El privește, ascultă, simte și apoi transformă totul
în trăiri lirice ce oglindesc anotimpurile, frumusețea naturii, trecerea
ireversibilă a timpului, magia sntimentelor,
“de-o vreme alerg
spre casă cu brațele deschise”( provizii), ori „singurătatea-i/ iederă pe stâncă/
singurătatea-i ca un testament/”(singurătatea), sau “tristețea nu mă lasă/
tristețea-i o cunună grea/ de spini”/( cunună de spini), declarații de dragoste adresate cititorului “de-aș fi fost/ o pasăre albastră/ primul zbor/ l-aș fi făcut/ prin
dragostea/ voastră/”( pasăre albastră).
După
ce am citit poemele din cartea “Livada cu metafore”
a poetului Ion Vasiu ce printr-o alchimie divină transformă cuvintele
uzuale în metafore fermecătoare, l-am asemănat cu o albină ce transformă în
miere parfumul și seva din oricare floare. Florile primăverii (căci această
carte este scrisă fără dor și poate primăvara), copacii înfloriți bogat se
scutură odată cu neliniștile și întrebările poetului ce-și urmează drumul spre altă primăvară, spre alta și alta, până
la cea din urmă.
Ioan Vasiu,
e însoțit pretutindeni de o muză jucăușă. Și ce poate să facă un poet
decât...să scrie poezii, să le dăruiască deoarece „poezia bani nu-mi cere”(jurământ)
. A dărui poeziile tale unor oamenii necunoscuți dar care sigur se vor bucura,
e o dovadă de mare dragoste! “Scriu poezii/ cu
lacrimi dulci de rouă/ scriu poezii/ pe frunze de castani/ scriu poezii/ pe-un
colț de lună nouă/ scriu poezii/ fără să pretind bani”(lacrimi de rouă).
Cine
nu a scris niciodată poezie, cine nu
și-a găsit refugiul, ori nu și-a stins bucuriile și neliniștile în ea, nu va
înțelege niciodată cum poți să fii bolnav de poezie ori sa te ascunzi de moarte
căutând metafore“m-ascund de moarte
în păduri cărunte/ m-ascund de moarte și tu nu mă crezi” („ m-ascund de
moarte”). Cu toate acestea poetului nu-i este teamă de ceasul
final are însă alte temeri: “nu mă tem că
moartea-i prea aproape/ dar mi-e frică uneori de mine/”( paradox).
Poezia lui Ioan Vasiu este desfătare,
bucurie transmițătoare a acelei stări de bine, iar neliniștile ce apar uneori
sunt estompate de darurile oferite de muză. El își exprimă în
versuri bucuria de a trăi împărțind cu noi cititorii, pacea pe care i-o dă o
viață împlinită. Aceste mini poeme ar putea fi transformate de pensula unui
artist priceput în imagini!
Mulțumesc
poetului Ioan Vasiu pentru cupa plină de nectarul cuvintelor ce-au
vibrat în sufletul meu ca o primăvară poetică din care m-am înfruptat în plină iarnă
moldavă.
Am
scris cu drag și stângăcie despre o carte, ca un diamnat de multe carate.
Dorina
Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu