Rugăciunea lui Agatonie

Zilnic, către Născătoarea, Agatonie se ruga
aşa cum îl învăţase tatăl şi cu mama sa.
 „Milueşte‑mă, Măicuţă, după  mare mila Ta”.
Iar Măicuţa Sfântă‑ntruna rugăciunea‑i asculta.

Dar crescu, crescu băiatul şi‑ncepu să‑i placă viaţa.
De la Sfinţi, de la icoane îşi întoarse de tot faţa.
Iată, însă că‑ntr‑o seară bate‑n uşă‑un pelerin.
„Maica Domnului Curată m‑a trimis aici să vin.

A aflat că Agatone nu mai spune rugăciuni
şi‑a uitat de Născătoarea şi de ale ei minuni”.
 „Am rostit mulţi ani rugă şi am fost tare zelos.
Sunt om mare, am de toate, dar din rugă ce folos”?

 „Ooo, de câte ori te‑a scăpat Ea din nevoi?
Într‑o zi, când ploua tare, a venit mare şuvoi
a‑necat totul în cale, doar tu singur n‑ai murit
într‑un chip atât de tainic şi atât de fericit.

Şi din molima cumplită, ai scăpat nevătămat!
Ţi‑aminteşti de‑al tău prieten care acuma

e‑ngropat
şi cu care într‑o râpă ai căzut şi tu‑ai scăpat?
Dar colegul tău de şcoală, care zace în durere
şi‑i printre străini sărmanul fără nici o mângâiere”?

 „Te‑a acoperit Stăpâna şi‑a purtat de grija ta
pentru scurta‑ţi rugăciune făr‑a‑ţi cere altceva.
Miluieşte‑mă, Măicuţă, după mare mila Ta
Rugăciunea‑aceasta scurtă niciodată n‑o uita
atâta timp cât încă nu eşti părăsit de Ea”.

 ( din  vol. "Izvorul Îndepărtat"- povestiri cu talc în versuri))