Vara cochetă își etalează de dimineață florile proaspăt înflorite, vesele nevoie mare, după ploaia repezită de la ora patru spre
dimineață. Abia s-au scuturat bujorii încrezuți, dominatori ce de câțiva ani și-au
luat fără să întrebe pe nimeni jumătate din grădina cu flori, că s-au și
deschis crinii crescuți anul acesta mai înalți ca niciodată luându-se la
întrecere cu trandafirii ce se luptă și ei pentru un loc cât mai aproape de
soare.
Încă de la prima oră aerul se prezintă
înfierbântat uscând grăbit picăturile de apă de pe iarba ce se cere urgent
tunsă. Niște păsări cântătoare se întrec în vocalize acoperind cu ciripitul lor
toate celelalte zgomote ale dimineții de vară.
Netrezită încă bine îl aud ca de obicei la
geam pe motanul birmanez pe nume Șpâ. Îmi dispare brusc, bunătate de somn! Ridicat în picioare, cu
ghearele labelor din față înfipte în plasa de la geam, cu slănina de pe burtă
atârnând flămândă, mă hipnotizează cu ochii albaștri poruncindu-mi „scoală
odată și dă-ne să mâncăm somnoroasă leneșă ce ești!”. De jos așteaptă răspunsul
consoarta lui, duduia Sisi, pisica albă și grasă progenitură de maidaneză
parvenită, ajunsă acum, la a treia generație, la rangul de țiitoare de motan
birmanez de fițe, consumatoare de pește oceanic fript, de două ori pe zi.
Ceva mai încolo, la colțul casei Surda (pot sa-i spui oricum că tot nu aude),
pisica vecinilor hrănită cu resturile de la masa celor două pisici din dotare,
mama a patru bastrazi fătați pe preșul de la ușa bucătăriei mele și predați
vecinului cu preș cu tot, așteaptă și ea deșteptarea persoanei de care depinde
în cea mai mare măsură festinul de diminață, adică a mea.
Așadar mă scol cu noaptea în cap, cu ochii
cârpți de somn și cu nelipsita durere de cap (aducătoare cică de inspirație
poetică), care mi-ar putea lipsi dacă geamul ar sta închis toată noaptea, ori dacă nu aș fi trezită în fiecare dimineață
brusc de familia Șpâ, trec în revistă grădina, îndrept plantele deranjate în
timpul nopții de joaca pisicilor, mă bucur de fiecare floare, înspir parfum de
caprifoi și tei înflorit, expir, merg prin iarba umedă și ronțăi câteva frunze
parfumate de mentă. E ora aceea matinală
la care nici țipenie de om nu e pe stradă. Și ai mei dorm somnul dulce de la răsăritul
soarelui.
Și
cum nici o dimineață nu poate fi completă, oricât de minunată ar fi, fără mirosul
de cafea, asistată de cele trei pisici flămânde îmi fac mai întâi cafeaua
necesară mai ales pentru a-mi potoli durerea de cap . Pe o muzică de felinele
mieunătoare o beau cu înghițituri mici punându-le la încercare răbdarea. Odată cu
ultima picătură de cafea, ca prin minune durerea de cap dispare, semn cert
că sunt cofeino-dependentă.
Pisicile stau cu ochii pe mine. După ce spăl
ceașca, o pun în vitrină (sunt o persoana
foarte ordonată), înfing în țepușa pentru grătar trei pești capelin mărișori și
îi frig la flacăra de la ochiul cel mare de aragaz. Peste mirosul de cafea se
lățește cel de pește fript, nu tocmai plăcut pentru nasul meu, dar îmbietor
pentru pisicile pofticioase.
Șpâ freamătă de nerăbdare, Sisi e calmă (tipic
pentru pisicile albe și grase), știe că urmează o masă pe cinste. Surda
scoate din când în când câte un mieunat scurt prin care îmi tot amintește că e și
ea pe aproape, că are de alăptat patru pisici pe care mi i-a dăruit drept
recunoștință pentru că o hrănesc dar pe care nu i-am văzut niciodată. Mă gândesc
uneori cu oarece îngrijorare că într-o bună dimineață mă voi trezi cu toată
familia ei pisicească la ușa de la bucătărie. Atunci fac în gând socoteala.
Trei plus patru egal șapte. Ca doar tot iubesc eu cifra șapte și pisicile. Șapte
pisici, șapte pești ori doi egal paisprezece! Oau! Cam prea mult pentru pensia
mea de subzistență.
În timp ce peștele făcut bucățele mici se
răcește, Șpâ îmi face declarații de dragoste prelingându-se pe lângă picoarele
mele, după care răpus de nerăbdare se trântește ca un bolovan taman peste ele și
scoate un mieunat slab luuuuung, sfâșietor și oarecum muzical.
Timidă, Surda
își bagă capul frumos pe ușa întredeschisă taman în clipa când cele două pisici
încep să mănânce. În clipa aceea Sisi o privește cu ură, își înfinge ochii
verzi, sticloși în ochii mei și iese nervoasă pe ușă fără a se atinge de pește.
O cunosc prea bine! Nu poate suporta să o vadă pe Surda în casă, luând masa cu
ea și cu Șpâ. De fapt nu mâncarea e de vină (că este suficientă), ci gelozia. În fiecare dimineață
povestea se repetă.
Îi dau Surdei capurile de la pești undeva, cat mai departe
de ușa bucătăriei iar apoi o aduc pe Sisi în bucătărie cu vorbe mieroase și
promisiunea că povestea nu se va mai repeta (promisiuni deșarte), unde între
timp Șpâ și-a mâncat porția și s-a mutat la cealaltă. În clipa în care ofuscată
Sisi a revenit, motanul se dă politicos la o parte și cu toate că ar dori să
înfulece și porția ei, o privește cum mănâcă tacticos, fără grabă, savurând
fiecare bucățică. Sisi niciodată nu consumă tot, nici nu e lacomă. Se mută la farfuria cu hrană uscată din care
manancă un timp, apoi bea apă din belșug și iese afară.
Tiptil, Surda intră și ciugulește
bucățelele de pește rămase de la cele două pisici. Bea și ea apă, apoi se
strecoară pe ușă afară. Ocolește cu oarece teama locul unde Sisi își face
siesta după masă si cu speranța că nu va fi văzută de rivală il caută din
priviri pe Șpâ. Toată lumea știe că îl iubește. Și el știe dar situația îi
convine. O bagă în seamă uneori pentru scurt timp.
Dacă motanul birmanez pe
Sisi o pupă pe bot de câteva ori pe zi, cu ea face doar câte o partidă de jocă
ce se sfârșește întodeauna cu câteva labe în ochi primite de la pisica
vecinilor pentru îndrăzneala tipic masculină a motanului.
Labe în ochi primește
și Surda de la Sisi stăpânită de o nepotolită gelozie pisicească legată de cei patru pisici de curând fătați (de altfel nejustificată motanul fiind castrat), în
clipa când tocmai se pregătește să sară gardul pentru a merge să-și alăpteze
bastarzii. După ce o vede plecată pe rivală, îl ia în primire pe motanul și
încep a alerga prin copaci. Se îmbrățișează, se pupă, minute în șir până ce
obosesc. Apoi împreună se urcă pe acoperiș, în locuri doar de ele știute și
până pe seară nu le mai vede nimeni.
Între timp soarele pune stăpânire peste
toată grădina și ziua își intră în drepturi.
A consemnat Dorina Stoica
 |
| El este domnul ȘPÂ |
 |
| Surda -(intrusa) |
 |
| Doamna SISI |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu