Respir
poezie
Când aveam douăzeci de ani versificam toamne. Acum ajunsă
în toamnă, rod bogat de viers mi-a înflorit, cactus uitat într-un colț de
grădină zeci de ani. Scriu.
Însoțitoare pe drumul vieții poezia ne este dată tuturor,
nu toți avem însă a face din ea un mod
frumos de a trăi. Aș putea viețui o zi sau mai multe fără pâine, dar fără poezie
nu!
Noaptea mi-e pace
iar ziua bucurie. Poezia curge din mine, din cer, din flori, din
izvoare, din ploi, din suflete îndrăgostite, din poeți adormiți de veacuri, din
Sfinți. E tovarăș de drum, prietenă, mamă, soră, fiu, iubire îmi este, mi-e
Țară!
Oamenii care scriu poezii sunt atinși de aripi de îngeri.
Ei trăiesc în ritmul respirației Universului.
Ce bine că sunt! Mă veșnicesc prin iubire în
ori-și-ce-zi.
Mulțumesc Creatorului că exist.
( Publicat în "Limba noastră Eminescă"/ colecția antologică de poezie "Cu patria în suflet" vol III edit. Națiunea București 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu