joi, 3 iulie 2014

O lucrare a celor simțite odinioară cu frăgezime - de prof. Gheorghe Clapa




Dorina Stoica, „Raiul în care am fost”, povestiri;
 prefață Simion Bogdănescu, Editura Sfera Bârlad 2011
GHEORGHE CLAPA
MottoFii întodeauna poet chiar și în proză”(Charles Bodelaire)
Copilăria reprezintă o temă foarte valoroasă prin caracterul accesibil, atractiv și interesant. Sufletul unui copil este ca un bulgăre de aur, care crește din truda tuturor sau se macină din ignoranța celor din preajmă. Dacă vrei să vezi fericirea, privește în ochi de copil! Fiecare aspect le produce uimire și încântare. Anii copilăriei sunt anii inițierii, sunt cei mai scumpi, care nu trebuiesc uitați nicicând, că nicodată nu putem retrăi clipele copilăriei, deși fiecare dintre noi în sine-și dorește asta mereu, dar nimeni nu poate lua acești ani, frânturi ale copilăriei mereu ne-nveselesc în momente de răstriște din viață.
“Fericit este copilul care găsește în fiecare etapă a drumului său pe educatorul capabil să-i insufle treptat forța și elanul necesare împlinirii destinului său ca om”( Maurice Debesse). Nici un om nu este numit om mare dacă și-a pierdut sufletul de copil “Numai în surâsul copilului poți avea încredere nelimitată”.(M. Voiculescu). “Nu știu alții cum sunt, dare eu când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească…parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”. Așa mărturisea în “Amintirile” lui, Ion Creangă, și așa cred că ne amintim cu toții, cu drag, de anii copilăriei, de satul natal, de școală.
Este atât de greu să se scrie pentru copii, Mult mai greu decât pentru cei mari? Nu este ușor nici pentru unii, nici pentru alții, scrisul fără har rămâne text neâsuflețit. Adevărul nu-i permite să afirme că este una și aceiași persoană cu eroul lui. Acest personaj putea fi oricare altul, un cunosut sau un necunoscut, un prieten, un conațional, sau pur și simplu un copil de pe planetă. Eroul, însă, trebuie să se deosebească de toți ceilalți, să aducă ceva nou și neașteptat, iar apetența pentru poveste, această continua și fascinantă vânătoare de imagini așezate între real și ficțiune , nu poate să lipsească din peisajul literaturii pentru cei mici. Dorina Stoica a pătruns în intimitatea acestui univers, în surprinderea sufletului curat, nesupus încă realității dure, oferind o stare de spirit pe măsură, ceea ce numai scrisul pornit dintr-o mare dragoste și înțelegere o poate face. Prin cartea “Raiul în care am fost” , copilăria a aprins o candela, o flacără de aur în altarul limbii române. Prozatoarea are fantezie, are o limbă frumoasă și un umor de calitate. Dorina Stoica e o scriitoare din familia nobilă a lui Ion Creangă copilărită prin părțile Vasluiului, acolo unde miturile vechii lumi reale luptă cu tragedia unei istorii salbatice. 
Cartea scriitoarei Dorina Stoica este ca o corabie care scoate copii în larg, ca să se întoarcă după alți copii. Forța și influența care pornesc din cartea minunată a Dorinei Stoica rezidă din raportul ei determinat cu un anume cititor tip - cititorul copil. Așa se explică și principiul descoperirii, stunci când apar acele pagini captivante care dezvoltă micilor cititori spiritual de aventură, fantezia și imaginația.
Dorina Stoica și-a structurat cartea Raiul în care am fost după o idee, după un criteriu proiectat cu atenție în virtutea talentului ei literar. De aici și forța cărții, valoarea sa literară , talentul de bună povestitoare. Sunt mici povestiri despre copilărie, părinți, amici și inamici. Comunismul cu toate ale lui etc., devin microeseuri sau microscenete-acolo unde verva și forța unor dialoguri dau spectaculozitate textului. Și peste toate plutește un parfum de esență poematică. Nostalgia copilăriei, a anilor de școală, dragostea de viață sub toate formele ei, pacea domestică printre cei dragi, apropiați, printre flori și animale, iubirea și respectul față de ființa apropiată, față de prieteni, dulcile dar (și înverșunatele) clipe de filosofie, de căutare, revolta și visarea, distracția și relașul-iată câteva punctuații în care poetizează textul și cu care Dorina Stoica jalonează personalitatea de om și artist, aceasta conturându-se astfel într-un adevărat personaj principal al cărții în jurul căruia gravitează , o întreagă viață, purtând ampreta harului autoarei.
Sunt cărți bune, cărți frumoase și cărți care îți merg la inimă. După ce ai terminat de citit cartea , parcă ai vrea să cunoști autorul, și te surprinzi întrebându-te dacă omul din spatele rânduriloe seaman cu acel “eu” din carte. Este acesta un “effect” de autenticitate?  Cred că dincolo de orice subiectivitate sau tipologie emoțională “Raiul în care am fost” de Dorina Stoica, e o carte care atinge profunzime, o carte foarte palpitantă și care activează zone mai rar accesate ale memoriei afective a cititorului. Mă refer la memoria senzațiilor, emoțiilor, trăirilor copilăriei-o memorie pe care o trucăm pe măsură ce creștem, suprapunând peste momoria “evenimntelor”, povestiri, vise, închipuiri. Sunt emoții cvasipierdute pe care le căutăm în memories în suflet și pe care uneori literature nu le amintește sau reactivează. Aici ar trebui căutată performanța acestei cărți. În orice caz, zona pe care o acoperă este destul de inedită în literartura română contemporană, iar miza și reușita ei estetică provin din inventarea unui stil copilăresc. Nu atât “universul” copilăriei este cel care garantează ingenuitatea , ci limbajul, natura percepției, reușita autoarei în a-și reactiva “organele” copilărești, modul de a privi, simți ca un copil.
În prozele scurte ale Dorinei Stoica alternează, omul matur, cel care își reamintește, și copilul care trăiește. Totuși, alternanța aceasta este aproape insesizabilă stylistic, maturul și copilul fiind încă inseparabil și alunecând continu dintr-unul în altul, această alunecare constituind uneori chiar “scenariul” prozei , care debutează cu o amintire și sfârșește cu o (re)trăire a unui moment al copilăriei. Cele mai impresionante microeseuri ră,ân totuși cele cufundate de-a-ntregul în copilărie- în care mama e o figură de o acuitate răscolitpare liniștită” și care știe întodeauna să apere și să aline.
Scriitura Dorinei Stoica reânvie anii propriei copilării ce-au îmbogățit și-au înflorit pe plauri Vasluene, acolo unde miasme aducătoare de rod au pecetluit asupra-i valorile morale – fereastră deschisă spre lumea hultanicului zbor. Toate aceste prefaceri învăluie, uneori nostalgic, alteori meditativ, ființa scriitoarei. Și astfel, trecutul devine prezent, devine mireasmă binefăcătoare, iar prezentul său nu mai poate respira fără a reface, iar și iar acele clipe de poveste simplistă , poate pentru unii, vremelnică pentru alții. „În organizarea temporală a lumii noastre interioare, copilăria precede vârsta adultă nu fiindcă s-a petrecut într-o perioadă istorică anterioară, ci fiindcă ea a lăsat urme asupra configurației psihospirituale de la maturitate. Cel puțin o parte din ceea ce a simțit, gândit, năzuit, iubit ori detestat de la începuturile existenței noastre și până astăzi și-a lăsat într-un fel sau altul, ampreta asupra a tot ce simțim și gândim acum. Starea actuală a eului nostru și implicit, a lumii noastre e <consubstanțială> spiritului nostru, poartă în ea vestigiile tuturor stărilor trecute” (Mihai Dinu, „Chronoscopia”, Editura Fundației Culturale Române, București, 2002, p 69). Pe măsură ce trecutul sporește, el se și conservă neâncetat ,“Trecutul ne urmărește în fiecare clipă”. De la implicațiile în miezul acestui existential cu fior de politic, de social, bulversant, contondent, de cele mai multe ori ne obligă a ne refugia spre o treaptă ce a rămas( și va rămâne întodeauna) în ființa noastră, pur și neântinat.
Viața autoarei nu a fost scutită de neajunsuri, insatisfacții și de o anumită revoltă interioară. Vocația narativă și plăcerea actului narativ reprezintă o linie de forță a prozei Dorinei Stoica. Volumul “Raiul în care am fost” consemnează atât faptele petrecute în lumea exterioară , cât și în lumea lăuntrică a autoarei. Cartea, de o apreciabilă anvergură epică este o creație plurivalentă și exprimă în ansamblu un mod personal de raportare a autoarei la fenomenul existenței, în tot ceea ce implică acest lucru. Dar dincolo de multitudinea uneori deconcertată  a temelor, ideilor sau motivelor care compun textura complexă a cărții , pot fi identificate câteva dimensiuni tematice domnante prin amploare și recurență; evocarea copilăriei și a primei tinereți, imaginea mamei și pe întinderea întregului volum critica fără menajamente a societății românești.
Pentru autoare anii copilăriei și ai adolescenței ocupă un loc special în spațiul memoriei afective. Autoarea scoate la lumină secvențe memorabile. Cu aceiași vervă sunt evocate întâmplări veridice cu o sinceritate dezarmantă și naivă, așa cum de altfel este memoria turturor. Alte episoade au un conținunt mai grav și, într-un fel mai profund. Pe de altă parte este de remarcat cum autoarea prezentându-se pe sine în epoca în care s-a format sufletește , se face purtătoare de cuvânt al generației sale , pe care o portretizează în medalioane reușite. Ca pondere tematică și afectivă, una din secțiunile volumului este fără îndoială dedicată mamei. Al cărei portret din tinerețe apare în mod emblematic, în chip de omagiu. Autoarea reușește astfel o recuperare a acelor ani și o redesenare a profilului matern cu ochii de altădată a copilului inocent: ”Locul copilăriei este centrul universului, kilometrul zero, de unde, odată poposiți în această lume, începem călătoria mai lungă sau mai scurtă spre finalul care nu este decât un nou început (Mamei mele cu drag)”.
Autoarea a trait destul și a văzut   multe de aceia nu omite nimic și nu cere nimic din ceea ce i se pare în răspăr ca ordine firească a lucrurilor. De acord nu putem fi întodeauna cu ce afirmă și ce gândește , ea însăși nu ridică nicăieri pretenția că opiniile sale sunt emanația adevărului divin și absolut (se mai înșeală omul în viață), dar buna sa credință nu se pune la îndoială. Stilul său este vin și într-o bună trediție culturală autohtonă. Vocația de povestitoare pe care o reconfirmă Dorina Stoica odată cu apariția volumului  „Raiul în care am fost”este dublată de un rafinament cultural special și de o savantă punere în scenă a actului narativ. Stilul narativ pe care Dorina Stoica îl reinventează în paginile acestei cărți de referință între scrierile sale, merită cu siguranță atenția publicului cititor de azi indiferent de partizanatele sale de ordin politic, cultural sau literar.
“Raiul în care am fost” este o carte scrisă de Dorina Stoica întru limpezirea eului scurs de sub pleoapa destinului . O carte de suflet și pentru suflet. Cartea lasă pe cititor să desprindă binele de rău, întunericul de lumină, dezamăgirea de speranța care moare ultima. Chiar dacă amintirile aparțin mai mult trecutului, prin cuvântul scris mai are adepți ce poartă nostalgia valorilor reale. Pentru că amintirile noastre sunt cărbuni încinși, niciodată stinși sub cenușa anilor, gata oricând să se reaprindă când un vânt favorabil se ivește, așa cum prozatoarea Dorina Stoica, prin aceste scrieri , alungă, cu raza chatartică a luminii  cuvântului, infernală umbra a uitării. Rând pe rând a înviat delicii epice cuprinzând documente de viață, adevărate instrumente de cunoaștere a naturii umane pline de surprize și sensibilitați eruptive, știe că nimeni altcineva nu lucrează lacrima, bucuria secretă, neliniștea embrionară a iubirilor, la anii la care simte prezentul ca pe o sondare a trecutului. Scrisul a devenit torță, imn sufletesc, de la sfială la siguranță de sine, plăsmuire ca o uvertură la răgaz sufletesc. Cred că e și un urcuș pe calea sufletului, ploaie binefăcătoare în arșița inimii pentru cel  avid de cunoașterea îmbrăcată în frumos.
Am descoperit o vivace forță   în ordonarea extremelor și o mare capacitate de echilibru. Și nu în ultimul rând, a reușit să unească dezertația speculative , pe care o au toți scriitorii, cu fapte concrete, cu trăiri reale.
Am fost fascinat cum această minunată scriitoare găsește întodeauna forme sugestive de reprezentare, de a lupta pentru supraviețuire, la ritualuri, portrete umane, sau pledoarie pentru prietenie și solodaritate umane. Atunci când scriitorul nu are scopul de a arăta cât de cultivat este , ci mai degrabă are ceva de povestit despre alții, cu ideile sale și cu discreția parfumului trecut prin împrejurul său, atunci scriitorul reușește pe deplin, Cartea pe care o prezint acum are toate aceste attribute. Dubla identitate autoarei, cea socială și cea creativeă se îmbină armonios într-un spațiu intim protector. De mare ajutor ca să-și ducă la bun sfârșit trevaliul scriitoricesc i-a fost satul.
Îndemn la citirea acestei cărți, carte ușor de citit de la primele rânduri, descoperi raportul dintre realitate și ficțiune, convertirea unor strategii narative la o convenție literară de vector al lecturii. Scriitoarei Dorina Stoica  îi urăm o continua capacitate de a inventa alte și alte povești spre deliciul copiilor și de ce nu și a noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu