Mă veșnicesc prin iubire

Îmi cântă inima în ritmul 
acordurilor line de vioară, 
fată nebună, prinsă-n dansul 
ludelelor din nopțile de vară. 
Sunt vie și alerg spre zări 
am zâmbetul cât ziua începută, 
îmbrățișez grădina mea cu flori 
și liberă-s, ca puiul de ciută. 
Trăirea mea acum e neștiută 
dar mâine o voi spune tuturor, 
va fi un stigăt nu o șoaptă, 
”iubesc dar nu îmi este dor!” 
Pentru că eu sunt însăși DORUL, 
sunt tainicul, eternul feminin, 
zămislitoarea vieții, ulciorul 
în care Ziditoru-a pus ce e divin. 
Sunt plinul casei, vatră sunt, 
cămin, sărutul ploii venită din senin, 
grâul copt, plecat către pământ, 
grădină cu mirosul alb de crin, 
sânul de la care-a supt copilul 
ce astăzi e femeie ori bărbat. 
Sunt soră, mama, iubită, trupul 
femeii ce-n pântec te-a purtat.

Dacă m-ajuți să ne-ntregim așa 
teluric ramul cum alcătuește pomul, 
mă veșnicesc prin tine cât voi exista 
și cât iubirea auri-va omul.
(de Dorina Stoica a doua varianta)