duminică, 22 iunie 2014

Cine nu vrea să vadă nu va vedea



In comuna Grivița am fost o singură dată, cu mulți ani in urma și doar în trecere. Iată impresia de atunci. Un sat, centru de comuna al anilor 85,  asemenea multora din județul Vaslui,  cu clădiri vechi,  cenușii, puțin mai răsărite  în centru și cu ulițe colbuite vara, unul dintre acele locuri pe lânga care treci de fiecare dată indiferent și plictisit și despre care îți spui în gând: „cum să fie, e ca la țară!”.
In primăvara acestui an, în cadrul proiectului „Școala altfeldomnul învațător Ionel Rășcanu, a avut buna idee de a mă invita, împreună cu artistul popular Dan Horgan  la o întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale Stroe. S. Belloescu din localitatea mai sus amintită. Nu știam cum se va desfășura activitatea, nu mi-am pregătit decât trei cărți pentru a le citi poezie religoasă copiilor, lăsând totul pe seama lui Dumnezeu care m-a ajutat și inspirat de fiecare dată când am vorbit în public.
Domnului D. Horgan i-a revenit sarcina de a-i iniția pe micuți în tainele încondierii oualelor, iar mie accea de a le vorbi copiilor despre poezia religioasă pe care o scriu, dar și de a le citi din creațiile mele.
Locul unde s-a desfașurat activitatea, la care au participat copii de la ciclul primar, dar și de la gimnaziu a fot minimuzeul satului, amenajat cu multă dragoste și implicare de către doamna directoare a Caminului Cultural, Brăescu  Daniela, o persoana devotată muncii sale pe care am îndrăgit-o din prima clipă.

Copiii, cei mai mulți îmbrăcați în costume naționale, completau ambianța creată de locul unde se desfățura activitatea, o cameră ce imita interiorul unei odăi țărănești de acum 60-70 de ani și care m-a făcut să mă întorc cu sufletul în vremea magică a propriei  copilării.
Deoarece acest loc mi-a lăsat o impresie puternica, il voi descrie în câteva fraze. Cele două paturi  din lemn,  au cearșafuri cu dantele albe colțurate croșetate de mână, cuverturi din lână țesute în război și perne mari cu fețe împodobite cu dantele, exact ca cele din casa răposatei mele bunici, descrise în cartea, Raiul în care am fost” ce-mi aparține. Deasupra patului  se află un tablou cu o familie de țărani mandri și câteva icoane vechi,  iar lângă el, felurite obiecte de uz casnic și gospodăresc,  la fel de vechi, specifice zonei Moldovei. Țolicele din coade țesute în razboi și covoarele din lână acoperă  dușumeaua și sunt atât de frumoase încât, aproape nu-ți vine să calci pe ele. Aș putea să continui descrierea camerei muzeu, dar mă opresc aici, convinsă fiind că, am stârnit curiozitatea și dorința celor iubitori ai satului vechi și ai tradiției, de a vizita acest minunat loc.
Nu după mult timp, a apărut și doamna primar . Odată cu ea a pătruns în odaia muzeu plină de copii, de tradințional și de spiritul apropiatelor sarbători pascale, o undă de încredere, de siguranță și de pozitivism,  deoarece doamna primar Alina Mihaela Munteanu s-a adresat tuturor familial, cu vocea plăcută dar fermă,  asigurând și convingând pe toată lumea (pe mine în mod special) că destinele școlilor din comună dar și gospodărirea acesteia se află pe mâini bune.
Că spuseledoamnei primar nu sunt doar vorbe,  aveam să mă conving când, după terminarea activității cu elevii am vizitat  grădiniță, școala, centrul comunei și primăria.
Grădiniță nouă la standarde europene, cu băi și grupuri sanitare moderne, educatori tineri și bine pregătiți, copii mulți, curați și foarte veseli,  m-au făcut să uit că mă aflu într-o comună din județul Vaslui. Dealurile abia înverzite ce puteau fi văzute pe gemurile foarte mari și curate cu perdele pastelate, asortate cu zugrăveala pereților, m-au adus cu picoarele pe pământ. Da, e o realitate, în acest sat copii au condiții minunate de a fi educați, mai ceva ca la oraș, ne-visate acum 25 ani.
La fel de mult m-a impresionat și clădirea primăriei, relativ nouă, cu etaj, cu apă curentă, birouri spațioase mobilate  modern, holuri cu bănci pentru cetățeni, centrală termică, grupuri sanitare, sală de ședință și altele pe care nu le-am mai vizitat din lipsă de timp. La acestea se adaugă și mașinile din dotare pentru deplasarea celor din primărie (care au înlocuit căruța și șareta cu cai).
Deși grăbită, doamna primar (pe care atunci o cunoșteam deși bârlădeancă ca și mine), plină de entuziasm, ne-a vorbit  despre proiectele în derulare și despre planurile de viitor,  după care a alergat la treburile ei,  lăsându-ne în compania viceprimarului și a Danielei Brăescu, gazda noastră.
Am părăsit comuna, cu o impresie greu de descris în cuvinte și câteva zile aveam să tot fac o comparație, între condițiile oferite învățăceilor de astăzi din mediul rural și cele de dinainte de evenimentele din 89...
Peste doar două luni, am revenit în comuna Grivița de această dată la invitația doamnei primar Alina Mihaela Munteanu, care a vrut să ofere (din banii ei) elevilor cu rezultate deosebite în dar, trei dintre carțile mele, poezie religioasă și proză ( De la poezie la rugăciune”, „Raiul în care am fost” și „De Florii în Țara lui Iisus”), cărții tipărite și editate la editura „Sfera” din Barlad.

Elevii din școlile Trestiana și Grivița, care au obținut cele mai bune note la toate materiile, remarcându-se  la concursuri școlare, au primit pe lângă diplome, carți de-ale  mele cu autograf,  oferite de Primărie prin doamna primăriță și directoarea Căminului cultural Daniela Brăescu.

“Am vrut ca de aceste frumoase poezii să nu mă bucur doar eu,ci să le împart cu cei mai tineri și mai dragi locuitori ai comunei  mele,  elevii premianția spus primărița, înainte de a-mi oferi posibilitatea de a citi (cu emoție, recunosc) în fața elevilor, a părinților și a profesorilor din cărțile ce urmau a fi dăruite.
În toți acești ani ce s-au scurs de când la rândul meu am fost în fruntea unei comune, am privit ca un simplu spectator la tot ce se întâmplă în jurul meu, de multe ori critic cu neâncredere și  lipsă de entuziasm,  asemenea celor mai mulți dintre contemporanii mei,  dar fără a mă implica în vreun fel .  Cele două vizite în acestă comună însă, au pus pentru mine, față în față trecutul nu prea îndepărtat și prezentul.  
Am putut să văd, să compar și să trag o concluzie. Aceasta sună cam așa: numai cine nu vrea să vadă nu va vedea!

Dorina Stoica


duminică, 15 iunie 2014

Interviu relizat de scriitor prof. Petruța Chiriac cu autoarea Dorina Stoica

Scriitoarea Petruța Chiriac
Reporter: Doamna Dorina Stoica, dacă urmărim presa actuală, respectiv aceea de după 1989, reținem în principal ideea, că trăim ani de răscruce.
Dureri de tot felul rămase încă din al II-lea război mondial, și de după, nescrise încă au dus la ideea unui secol religios. Ma refer la cel pe care-l trăim.
V-am citit evocările pe această temă, iar în literatura noastră, marii poeți și oameni de cultură au sensibilizat și au menținut, după cum se știe, respectul pentru sentimentul religios adresat tuturor vârstelor.
Ați scris poezie religioasă înainte de a găsi un drum spre cel social, sau prin aceasta ați realizat o contragreutate, un echilibru la unele brutalitați trăite în anii 1990, 1991?
Dorina Stoica: Religozitatea a fost o permanență a românilor și înainte de evenimentele din decembrie 1989, dar mai ales după. Generația mea nu a benficiat de educație religioasa în școala, însă părinții cei mai mulți au păstrat nealterată credința și mulți dintre ei în familie au  transmis copiilor atât cât stiau și ei din Sfânta Scriptura și din tradiție.  Educația ateistă din școala comunistă, a determinat formarea unei generații involuate spiritual, generația noastră.
Nu știu dacă secolul în care suntem este, sau va fi unul foarte religios. Ce pot să va spun din propriile observații asupra contemporanilor mei, este că s-au cristalizat deja doua categorii distincte și anume: acei care cred ca “Omul este măsura tuturor lucrurilor” (Protagoras) adica, fiecare individ îşi creează la nivel ideatic propriul său Univers pe măsura capacităţii sale subiective de imaginaţie şi gândire, adepti constienți sau nu ai Noii Ordini Mondiale, și a celor care trăiesc în și prin Dumnezeu care este masura tuturor lucrurilor”. Fac parte din cea din urmă categorie, ma raportez la El. Și mai pot sa va spun  că deja se observă cum oamenii onești, care lucreaza binele sunt și vor fi din ce in ce mai vizibili si mai ascultați, într-o societate momentan, aproape lipsită de valori morale.
Am scris poezie din copilărie, dar am uitat de ea mulți ani, pentru a mă identifica din nou cu scrisul la vârsta maturității, când, citez,  mi-am găsit matcă” primind un oarecare har datorită raportarii la valorile învățăturii creștin-ortodoxe. Poezia- rugăciune pe care o scriu e alinare, poate o evadare din cotidianul trist și dezamăgitor ce a urmat iluzoriei  libertăți dobândite în decembrie 1989. Este, aș putea spune fără teama de a greși o împlinire și confirmarea puterii tămăduitoare a credinței  asumate, ca mod de viață.
R. Credeți că mărturisirea ca exemplu persoanal, e singura cale de îndreptare a multor răutăți savârșite de tinerii din zilele noastre?
D. S Da, fără dor și poate a tuturor, nu numai a tinerilor, transformarea societății se produce începând cu schimbarea fiecărui îndivid.
Eu am convingerea că în această lume secularizată dar și demonizată, tinerii care au ales să trăiască așa cum îi învață  biserica și orele de religie din școală, preferând trăirea în virtute, căsătoria creștină când vine vremea întemierii unei familii, vor schimba în timp, complet, absolut totul.
Aceștia formează deja un fragment al populației țării noastre preponderent ortodoxă (deloc neglijabil), ce în 20-30 de ani vor fi altfel decât generația noastră (vreau să spun, mult mai evoluați spiritual). Unde sunt ei? Căutați-i în toate duminicile și în sărbătorile crestine în biserici și mănăstiri la Sfânta Liturghie. Veți fi uimiți cât sunt de mulți și de frumoși!
E bine să conștientizăm că în noi, doar în noi stă puterea de a hotărî cum va arăta viitorul. Să luăm aminte, și așa cum ne dorim  ca în  puținul timp petrecut aici pe pământ să ne fi bine în viața personală  și materială, să ne dorim ca prin exemplul viețuirii noastre ca hristofori, creați după chipul și asemanarea lui Dumnezeu, să-i facem și pe cei din jurul nostru să dorească a se schimba, pentru a se naște din Duh și din adevăr ce nu poate fi aflat decât printr-o viață creștină autentică.
R. Mulțumiri pentru frumoasele gânduri, și vă urăm succes în viața de familie și în urmatoarele scrieri.

vineri, 13 iunie 2014

Timpul pe care îl trăim



Dac-un om credincios e nebun
cel bun cum e oare?

Trăim într-o lume în care
a fi ticălos e fală-i onoare,

 iar cinstea e viciu suprem.
 Se fură, se minte se-nșeală

din zorii de zi până-n seară.
Iar cinstea e viciu suprem.

Iubirea de țară e desuetă
onoarea mască hidoasă de bal.

Se află la mare cinste
tot lucrul urât și murdar.

Ne-au luat ciocoii din țartă
Tot ce-a fost de valoare si bun

Dar sufletul n-au putut să-l ia
Ca-i sfânt și-i român!

La Dumnezeu e speranța
ridic ochii-n lacrimi spre cer

Maica mea buna, Sfanta curată
nu mă lăsa prada celui rau să pier.(de Dorina Stoica)

duminică, 8 iunie 2014

Vara






Mă-mbăt de miresme curate

De tainice sensuri mă-primăvăresc

Îl simt pe Creatorul meu în toate

Și n-am cuvinte să-i mulțumesc.



Sub ploaia de vară cu soare

Toți bobocii florilor se împlinesc

Vara e ca o femeie prin care

Perpetueaza neamul omenesc.



Juvenil înverzește an de an pășunea

Meii pe dealuri în turme copilăresc

Pentru mine fiecare vară e o minune

În fiecare vară întineresc.
(de Dorina Stoica)


sâmbătă, 7 iunie 2014

Când plecă harul( in l. română și în l. engleză) traducere de Adriana Auraș

Când pleacă harul( în l. romana și l. engleză)

ziua se stinge în noapte
am atâtea să-Ți spun și nu ești
doar un pas e până la Tine
acest pas e un infinit.
un pas
doar un pas ne desparte
știu că Ești
dar nu pot să Te simt
mă sting ca o lumânare
Te rog
să-mi dai Harul înapoi
aș vrea să-mi arăți
Cărarea
în noapte să-mi fii
felinar
întinde-mi Doamne
o mână
și lasă să picure din ea
spre mine o boabă de Har
Ți-ai luat înapoi
ce nu-i al meu Doamne
Ți-ai luat înapoi
ce era doar al Tău
prea mult
fară să am vrednicie
din cele ale Tale
mereu mi-ai dat mie
iar eu
am uitat cine sunt
m-am crezut
Dumnezeu
în ceru-mi îngust
unde-ncap numai eu.
(de Dorina Stoica din Daruri)


When grace leaves (translate by Adriana Auras)
The day turns off into the night
I have so much to tell you and you're not
only one step is up to you
This step is an infinite
A step
Only one step separates us
I know you are
But I can’t feel You
I go out like a candle
I please you
To give my grace back
I wish you show me
The pathway
And in the night to be for me
Light
God stretch me
your hand
and leave to drip from it
to me a word of Grace
God you got back
What is not mine
You got back
that was just yours
too much
without even worthy
from those of your
You 've always given me
and I
forgot who I am
I believed myself God
in my narrow sky
where only I fit
(by Dorina Stoica of Daruri)

joi, 5 iunie 2014

Ielele Ludelele





In pădurea-ntunecată
elele ludelele
Joacă hora fermecată
 ielele
*
Candela cu flacără nestinsă
fum de tămâie
 ridicat la cer
copil din stele
rătăcit prin iarbă
în plete-adun toți greerii din camp.
Pe firul ierbii
mi-am lăsat surâsul
și-am ferecat un zâmbet în pelin
cu leuștean
eu mi-am încins mijlocul
iar odoleanul
l-am ascuns in sân,
frunza de nuc si florile de tei
Imi sunt pe trupul gol
cămasa.
Împodobit-asa ca o vestală
spre codru-ntunecat m-am abătut
să văd noaptea
ielele 
ludelele
cum joacă-n vazduh
de Rusalii
horele.
(de Dorina Stoica)

 imagine preluata de pe internet

luni, 2 iunie 2014

Spre Lumina

 
Când cei apropiați
nu mai sunt lângă tine
pentru că nu ai ce
să le mai dai
nici să le faci vreun bine,
când mâna, piciorul,
mintea sau ochiul
nu te mai servesc
doar întunericul
e stăpân peste toate.
Din toți
câți au fost în viața ta
nici o inimă lângă a ta
nu mai bate.
Când somnul nu vine,
noaptea-i prea lungă
iar moartea pândește
într-un colț
cu coasa să te ajungă
doar steaua credinței
îți dă mângâiere
în trupul obosit,
batrân,
plin de boli și durere.
Luați-l dar,
îngropați-l în tină
mi-a fost de folos
eu merg spre 
LUMINĂ
(de Dorina Stoica)