(fragment din povestirea "Prin oraș")
*
Arareori aveam voie să mergem în oraş singure. Una dintre
aceste zile era prima zi de Paşte. Dimineaţă, după ce ne spălam pe ochi cu un
ou roşu, ca să fim roşii în obraji şi sănătoase, şi cu un bănuţ de argint
folosit doar cu această ocazie, spuneam repede rugăciunea „Hristos a înviat din
morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”,
mâncam puţin cozonac, ciocneam un ou, apoi tata ne chema pe toate trei:
– Aveţi voie să mergeţi în oraş la cofetărie.
Cumpăraţi-vă ce vreţi, iar la ora două să fiţi acasă, pentru a sta la masă.
Oraşul era aproape pustiu. Câte o femeie mai trecută,
cu capul plecat, parcă ascunzându-se, dispărea în câte o biserică. Pe ici, pe colo
copii alergau gălăgioşi pe stradă principală. Mergeam pe jos, spre centru, şi
după ce treceam de restaurant, de Şcoala de Tractorişti, traversam strada şi ne
opream în parc la teatru, unde admiram fântâna arteziană, castanii şi statuile.
Ne urcam pentru a le spune la ureche „Hristos a înviat”. Apoi mergeam spre
centru şi poposeam îndelung pe Strâmba, strada dinspre piaţă, cu magazinele
evreilor, deschise şi în acea zi, pentru că Paştele lor era la o dată diferită
de al nostru.
Metraje multicolore, covoare, perdele, parfumuri, săpunuri,
mirodenii, dulciuri, halva turcească, marmeladă din felurite fructe, saci cu seminţe,
mezeluri, cărnuri şi brânzeturi erau aşezate în faţa magazinelor, pe tarabe, în
stradă, aşteptându-şi cumpărătorii, iar comercianţii evrei lăudau marfa ori de
câte ori trecea cineva pe lângă magazinul lor. Când vedeau copii, comercianţi
le strecurau în mână câte o bomboană spirtoasă sau câte un jeleu de fructe. După
ce vizitam magazinele, ca şi cum am fi avut cumpărături importante de făcut,
treceam pe lângă casele tip vagon cu terase de lemn, ce stăteau să cadă peste
trecători. Acolo locuiau evreii cu familiile lor. Ne întrebam de fiecare dată
cine a construit case atât de urâte, tocmai în centrul oraşului.
Pe colţ era farmacia unde părinţii colegei de bancă, farmaciști,
vindeau prafuri de leac, siropuri de tuse şi alte medicamente. Uneori mă
invitau la masă pentru a gusta din bucatele lor evreieşti iar când sărbătoreau
Paştele îmi dădeau puţină azimă tradiţională. În holul întunecos de la intrare,
lângă scara şubredă din lemn era un pian negru, uriaş. Înainte de a urca sus,
in camera Iolandei mă opream puţin lângă acesta pentru a zdrăngăni clapele albe
şi lungi. De aici, de la farmacie mai erau doar câţiva paşi până la cofetăria
Violeta, vizavi de Biblioteca Municipală. Ne aşezam la o masă, după ce priveam
îndelung galantarul plin cu bunătăţi. Luam o violetă, o bilă şi câte o limonadă
pentru fiecare. Erau minunate prăjiturile.
În cofetărie mirosea frumos, iar scaunele erau
pluşate şi moi. Nu ne grăbeam, bani aveam, iar până la ora mesei mai era timp.
Priveam doamnele elegante, în timp ce intrau să ia
cozonacii frumos împachetaţi, făcuţi special acolo, în cofetărie pentru cei cu
bani mulţi şi ne minunam că aceste femei nu-şi fac singure cozonac.
Într-un an, ne-a văzut Popeasca învăţătoarea, stând la
masă în cofetărie, şi, a crezut pesemne că nu avem cozonac acasă.
– Taie dintr-un cozonac de-al meu şi dă-le la
copii câte o felie!
Când am gustat din el, ne-am uitat una la alta şi
ne-am strâmbat. Cozonacul era foarte bun dar nu voiam să creadă vânzătoarea că
nu avem şi noi acasă unul la fel de bun.
– Să o inviţi pe Popeasca la noi, să vadă ce
cozonac bun faci mata, că ea cumpără de la cofetărie, i-am spus mamei într-un
glas de cum am intrat pe uşă.
( din cartea Raiul ăn care am fost - Dorina Stoica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu