|
Nu ştiu cine a
descoperit poezia şi nici cine a adus-o acasă. Cred că mama. Ea mergea o dată
pe săptămână la Bibliotecă, de unde aducea cărţi din care surorile cele mari citeau
pe rând, seara, în timp ce depănam lâna, când scărmănam sau făceam penele puf
pentru perne.
Era o poezie lungă
şi foarte tristă despre o fetiţă sărmană. În noaptea de Crăciun umbla desculţă
pe străzi şi încerca să vândă chibrituri. A fost găsită îngheţată dimineaţa de
către trecători. În agonia provocată de îngheţ, la flacăra chibriturilor a avut
nişte visuri frumoase. În vis era fericită alături de bunica iubitoare şi
părinţii buni lângă un brad împodobit.
Îmi vin în minte câteva versuri în fiecare an,
când ninge, se apropie Crăciunul, şi întâlnesc copii sărmani cerşind pe străzi:
„Era oraşul alb, ningea-n oraş./ Pe uliţi seara
s-aprindeau lumini/ Şi becuri colorate în vitrini/ Şi-n fiecare ram păpuşi,/
peteală, îngeri de carton, ghiduşi....”
Sora cea mare a învăţat-o
foarte repede. Deşi nu-i plăcea prea mult, a recitat-o în anul acela cu mare
succes la serbarea de la serviciul tatei, unde a primit aplauze şi multe
cadouri.
Anul următor, când
s-a apropiat Crăciunul, i-a spus celeilalte surori:
– Nu vrei să
spui tu poezia? Dacă vrei, ţi-o dau s-o înveţi.
– O ştiu, a răspuns
aceasta, pentru că luase foaia pe furiş şi o învăţase, uimită de atâta
generozitate dar dornică să primească aplauze şi cadouri.
Nu am înţeles decât
târziu de ce anul următor nu a mai vrut nici ea să recite poezia, deşi, cum am
intrat în hala imensă şi a venit "Moşul", în aplauzele celor adunaţi acolo acesta
a spus:
– Ia, să vedem
dacă fetele lui nea Sandu sunt pe aici să ne recite „Fetiţa cu chibrituri”.
Timpul trecuse, eram
de acum la şcoală, ştiam să citesc şi să scriu. Vara câte o strofă, câte o
strofă, am învăţat toată poezia şi abia aşteptam să vină sărbătorile de iarnă să
o recit. A venit ziua mult-aşteptată, iar surorile m-au anunţat înaintea plecării
de acasă:
– Anul acesta e
rândul tău să spui poezia.
– Mă lăsaţi să
o spun eu? am întrebat emoţionată.
– Sigur, cu
mare plăcere, au răspuns aproape într-un glas, uitându-se complice una spre
alta.
Când am intrat în
hala mare, becurile multicolore luminau bradul imens împodobit cu minunăţii:
dulciuri, jucării, ghirlande nesfârşite, peteală, iar jos, lângă brad era făcută
o scenă.
Pe un scaun urma să
stea "Moşul" iar pe un piedestal mititel se urca fiecare copil pentru a spune poezia
pe care o învăţase. Stăteam aproape de brad şi inspiram mirosul proaspăt de
răşină. Deasupra capului era un cornet luuung. Acesta îmi ajungea până aproape
de nas, aşa încât simţeam mirosul fin de bomboane. Mă uitam în toate părţile şi
mi-aş fi dorit mult de tot să întind mâna, să iau cornetul, dar ştiam că mama
nu ar fi fost niciodată de-acord cu aceasta. A venit rândul nostru să urcăm
câte una pe scenă. Surorile au urcat, au spus câte o poezie scurtă şi-au luat
cadourile, apoi s-au retras mai spre uşă, oarecum supărate. Peste puţin timp
aveam să aflu de unde venea supărarea lor, dar şi refuzul de a mai spune
poezia.
– Ia să auzim poezia, a spus "Moşul", luându-se pe genunchi şi arătându-mi
câteva pachete mari, frumos ambalate.
"Fetiţa cu chibrituri
Acum o carte veche răsfoiesc,
Mă doare amintirea câd citesc.
O filă, altă filă, un desen,
E cartea nordicului Andersen.
Povestea-i tristă, dar adevărtă
Şi nu începe cu..."A fost odată..."
Zăpada albă scârţâia sub paşi,
Era oraşul alb, ningea-n oraş.
Pe uliţi seara s-aprindeau lumini
Şi becuri colorate în vitrini,
Şi câte-un brad la fiecare geam,
Sclipea cu lumânări aprinse-n ram.
Şi-n fiecare ram păpuşi,
Peteală, îngeri de carton, ghiduşi…
În clinchet sănii lunecau uşor.
Grăbit era oricare trecător.
Doar o fetiţă rămânea pe străzi
Să rătăcească noaptea prin zăpezi.
Fetiţa era singură pe lume,
Doar bunicuţa îi spunea pe nume.
Însă bunica gârbovă, batrână
Plecase-n cimitir de-o săptămână.
Şi nu era în lumea asta cine,
C-o vorbă caldă viaţa să-i aline.
Fetiţa deci în haine zdremţuite,
Vindea acum pe uliţe chibrite.
Şi-aveau boierii vorbe de dojană
"De mică păcătoaso ceri pomană?"
Chibritele rămas-au nevândute
Şi noaptea cobora pe neştiute.
Crunt viscolul învârteja zăpada.
Ţipenie de om; doar ea şi strada.
Găsi un gang de vânt să se ferească
La flăcări de chibrit să se-ncălzească
Şi scăpără un băţ şi încă unul,
În case boiereşti era Crăciunul!
O brad frumos în casele avute.
În gang fetiţa scăpăra chibrite.
Nu mai simţea nici viscolul sălbatic
În jurul ei jăratec şi jăratec.
Nu mai era-n gang, ci-n casă luminoasă
Şi-o vatră caldă dogorea în casă,
Şi-o masă-ntinsă, plină cu bucate,
Şi-un brad cu ramuri mari şi încărcate.
Porni fetiţa mâini
spre brad să-ntindă
Şi bradu-nalt crescu până la tindă
Şi pân la cer cresu cu ramuri grele
Bunica îi zâmbea blândă din stele;
Bunica o chema la ea să vină
Păsări cântau şi-n brad era lumină.
Aşa se stinse ultimul chibrit
În mâna fetei mici care-a murit.
O filă, altă filă, un desen:
E cartea nordicului Andersen..."
Am recitat-o fără
nici o poticnire, atât de frumos, încât femeile din faţă plângeau cu nasurile în
batiste. În ropote de aplauze am coborât de pe scenă şi, când tata mi-a luat
pachetele din braţe, am profitat de neatenţie şi pentru că era atât de aproape
de mine, am înşfăcat cornetul cu bomboane violete. Eram convinsă că îl meritam din plin, după succesul avut. Am încercat să mă strecor prin mulţime când un băiat
cu mult mai mare decât mine mă apucă de mânecă şi îmi şuieră la ureche.
– Sunteţi toate
trei niște „fetiţe cu chibrituri”!
M-am smuls din strânsoarea
puştiului şi am alergat spre surorile, care au urmărit toată scena.
– Ei, ai văzut
de ce nu mai vrem noi să recităm poezia?
Fără a fi
impresionată de incident, mi-am pipăit buzunarul de la palton să văd dacă mai
am preţiosul cornet cu bomboane.
L-am scos şi desfăcându-l,
le-am dat să guste din ofranda Crăciunului.
*
Am spus poezia mulţi
ani, la serbările şcolare, în tabere, la serbările de Anul Nou, identificându-mă
adeseori cu fetiţa din poveste, iar porecla de „Fetiţa cu chibrituri” nu m-a
deranjat niciodată.
de DORINA STOICA(poezia nu-mi apartine, nu mai tin minte autorul)
de DORINA STOICA(poezia nu-mi apartine, nu mai tin minte autorul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu