Inveșmântată-n alb, timida în zi de vară
M-a luat de mâna cel ce îmi era sortit
Și-nlănțuiți, cu nași-n hora Isaiei milenară
Iubire si grijă ne-am jurat pân-la sfârșit.
Plini de curaj am început să ne clădim o viață
Și-un viitor de Domnul doar stiut.
Nici cand, nici cum, dar într-o dimineață
Am constatat că viața noastr-aproape a trecut.
Se depăn-anotimpuri si-n grabă se duc anii.
Trec ore, zile, clipe ca norii pe cer senin,
Se scutur iar salcâmii, mai infloresc castanii,
Gustam dulceața mierii si-amarul din pelin.
Copiii noștri au cresc si ne-au luat locul.
Copilărim atunci când ni se nasc nepoți.
Privim în urma însă ne-așteptăm sorocul
Ne pare rau, dar contra apei nu e posibil sa înoți.
Cuminți, tăcuți ne vom retrage-n tină.
Vor înflori în cimitir deasupra noastră ghiocei
Azi ninge, maine va ploua, apoi va fi o zi senină.
Va mirosi a liliac, a caprifoi și-a flori de tei.
(de Dorina Stoica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu