duminică, 26 ianuarie 2014

Credem ca exista doar ce poate fi vazut



                                         Doi gemeni in burta mamei vorbeau intr-o zi asa:
                                         -       Dupa nastere tu crezi c-o sa mai fie ceva?
                                         -       Da, eu cred ca dupa nastere va fi iarasi viata
                                         Va fi ziua, va fi seara, noapte, dimineata.
-                                                                               -             Asta este  utopie fratele meu mic
                                          Dupa ce ne nastem nu mai e nimic!
                                          -          Eu cred in lumea cealalta, unde-i luna si e soare
                                        Si mai cred ca noi vom merge in picioare.
                                        -          Sa mergi in picoare,? poate vrei sa spui taras
                                         Sa mananci cu gura, asta e de ras!
-           Ba da, ba da, va fi ceva
Simt ca o sa fie, nu pot insa explica.   
-      Pai nu sa-ntors nimeni de-acolo sa spuna
                                           Daca este viata si daca e buna.
                                           Vezi bine ca viata asta-i doar inghesuiala
                                           Se termina totul cand iesim afara.
-          Cred ca avem o Mama, ca ea ne iubeste
                                           Si acum cu drag catre noi priveste.
                                          -          Cum tu crezi in mama, ce naiv esti.
                                          Frate tine-ti firea, astea sunt povesti!
-          Noi suntem in Mama, ea ne hraneste,
                                          Fara Mama pruncul, frate, nu traieste.
                                          -          Tot nu cred, arata-mi unde-i mama asta a ta.
-          Fara ea sunt sigur noi n-am exista.
 Simt o mangaiere peste mine alunecand.
                                           Uneori  cand dorm o aud cantand.
                                           Atunci cred c-aici noi mai stam putin
                                           Si vom merge-acolo unde este Mama
                                           Unde e  Lumina si e cer senin.

                                           Suntem toti asemeni cu pruncul nenascut

                                           Credem ca exista  doar ce poate fi vazut.  
                                                        (Povestiri cu talc in versuri de Dorina Stoica) 

imagine preluata de pe internet

duminică, 19 ianuarie 2014

Măria sa Cuvantul



“Cuvântul este puterea prin care noi clădim sau distrugem. El este darul care vine direct de la Dumnezeu”. La început era  Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul(Ev. dupa Ioan1.1).
Cuvântul este puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o fiecăruia dintre noi, talantul incredințat pentru a-l ingropa sau pentru a-l înmulți. Odata scris acesta capătă o putere cu mult mai mare decat cuvântul rostit ce se risipește in Eter. 
Suntem ceea ce scriem. :“Scrii un cuvânt,cuvântul scris/ Este un leac sau o otravă/ Tu vei muri, dar tot ce-ai scris/ Rămâne-n urmă drum deschis/ Spre ocară sau slavă”(T.D).
Nu stiu daca prin cele așternute de mine pe hartie îndrăzanesc  să aspir la nemurire, cât mai mult să transmit un mesaj, sa impărtașesc contemporanilor mei bucuria de a trăi și a mă bucura de cele ce ne sunt ingăduite muritorilor.
Scrisul iti poate deschide usa spre nemurire, sunt sigura de asta si ma rog adeseori!” deschide-mi Doamne usa / la care-am plâns si-am bătut an de an”
Am ales să exprin prin proza si versurile mele  dragostea de oameni, credința, frumosul si Adevarul trăit inaintea mea de Sfinții lui Dumnezeu.  Astfel cuvintele imi devin prelungire a gandurilor pe care le am si sunt incărcate cu toată energia divină rezultată din convorbirea  cu Dumnezeu la rugăciune. 
Daca va purta in el iubirea, grija si ințelegerea pentru semeni  pentru toată făptura  și va mângâia câteva suflete  voi avea parte de picătura mea de nemurire nu atat prin numele meu înscris pe o carte cât prin ceea ce am transmis folosindu-mă  de Măria Sa CUVÂNTUL .
 Asadar nu depinde decât de mine daca voi  muri prin cuvintele mele sau voi fi printre cei alesi, nemuritori ai cuvantului mai romaneste spus “pasarea cum canta, piere sau nu piere!”
Dorina Stoica- 19 ianuarie 2014 

joi, 16 ianuarie 2014

Eminescu suntem noi!




Centrul cultural Mihai Eminescu din Barlad sanctuar de cultura si oaza de delectare artistica este locul unde merg de fiecare  data cu dragoste si nerabdare de a intra in atmosfera enigmatica a lumii frumosului exprimat prin cuvant si prin arta.
Sentimentul este de fiecare data acelasi. Inima incepe sa-mi bata mai puternic din clipa in care usa de la intrare se deschide  si impartind zambete sincere te intampina Geta Modiga cea care pastreaza viu spiritul poetului  nepereche si al doctorului Constantin Theodorescu donatorul tezaurului de arta si de carte ce se gaseste aici, in acest spatiu unic. 
Ieri 15 ianuarie a avut loc un dublu eveniment: sarbatorirea zilei de nastere a poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 la Botosani) si implinirea a 3 ani de la deschiderea  acestei insitutii prestigioase de cultura din orasul moldav Barlad. Pe langa expozitia de pictura ce a adunat intr-un frumos buchet opere ale aritstilor plastici Doina Leahu, Mirea Cojocaru, Dragos Patrascu, George Rosu, Vasilian Dobos, Antonio Palie, si altii, prezenta artistei Teodora Spanu, a cantaretei de muzica populara si balade Elena Varlam si a solistului de folk Dragos Tufa au facut din acest moment aniversar un adevart festin artistic de neuitat. 
Spatiul unde se desfasoara de obicei evenimentele culturale la Centrul Eminescu are un numar limitat de locuri dar de asta data s-a dovedit neancapator pentru multimea de iubitori ai poeziei  Lucefarului poeziei romanesti.
Dupa ce Geta Modiga a deschis activitatea povestind cateva intamplari emotionante legate de diversitatea persoanelor care pe parcursul celor trei ani de cand acesta functioneaza au calcat pragul Centrului Eminescu, cantaretul Dragos Tufa impreuna cu Elena Varlam l-au elogiat prin vers cantat  pe Eminescu. “
Acum am si eu pe lume parte,
Pot imbratisa maiastra-ti carte,
Stiu ca frate-mi esti
Si-mi esti parinte,
Acum nimeni nu ma poate minte.”

Bine ai venit in casa noastra,
Neamule tu, floarea mea albastra,
Eminescu, Eminescu.”

Au  vorbit minunat prof. Dionisie Gradu si prof. Ghita Cristian despre opera poetului iar auditoriul i-a ascultat in liniste absoluta dornici de a afla lucruri interesante si noi despre opera si viata marelui poet.
Actrita Teodora Spanau ne-a electizat recitand cateva poezii atat de convingator incat am avut sentimentul ca ne vorbeste Eminescu insusi!.
Elena Varlam talentata cantareata de muzica populara, romaneste impodobita in traditionalul costum popular si fermecator  aratandu-si  partiotismul cu panglica tricolora din par ne-a recitat cateva poezii cu vocea puternica cu daruire si cu mult talent. Aceiasi interpreta a cantat si balade pe versuri de Eminescu. 
Atmosfera creata de artisti  era atat de speciala incat as fi vrut sa mai tina cateva ore… Am simtit pasiunea Getei Modiga, a carei inima bate dupa ritmul si rima poetului nostru iubit unic si universal,  pusa in pregatirea acestui moment special daruit barladenilor iubitori de cultura si de frumos. La aceasta s-a adaugat si cartea postala omagiala cu bustul lui Eminescu ce a fost daruita tuturor paricipantilor prin grija editurii “Dacri” din localitate.

Prin obiectivul camerei foto am vazut cum infrumusetate de lumina poeziei  fetele celor care au vorbit dar si fetele artistilor deveneau o continuare a Eminescului din tablorurile de pe peretii salii in care am petrecut o seara de neuitat. Am plecat spre casa cu poezii in gand si cu muzica in suflet convinsa ca Eminescu santem noi toti si Eminescu este in noi!

Seara zilei de 15 ianuarie, pentru prima data si Ziua Culturii Nationale petrecuta in acest loc drag inimii mele mi-a creat un sentiment pe care nu l-am mai avut de ceva ani grei de criza materiala si spirituala si anume o stare de incredere si de speranta ca poporul roman atata timp cat il are pe Mihai Eminescu nu va pieri ci va renaste din propria cenusa asemenea pasarii Phoenix.

 a consemnat  si fotografiat Dorina Stoica

marți, 14 ianuarie 2014

Apocaliptica


Apocaliptică
disperare  insingurare
gandurile dor
florile mor
orașu-i pustu
aproape nimic nu e viu
totu-i cenușă
sunt lânga ce-a mai rămas
dintr-o ușă
mă furișez prin ceață
încerc să scap cu viața
privesc la cer
în loc de nori sunt mii de ciori
ma uit dupa soare
poate rasare
erau niste stele
unde-or fi ele
ce caut oare
caut un loc
în care să-ngrop
o sticlă cu apa
o sapă
și câteva boabe de grău
(Dorina Stoica dec 2000)