duminică, 29 decembrie 2013

Cel mai frumos brad din lume


Sub ninsoarea desa orasul disparea parca, pentru a se muta in alta lume, in lumea magica a povestilor de Craciun.
Stateam toate trei in patul urias si depanam sculele de lana matosoasa,  din care mama ne va impleti flanelute calduroase. Una tinea sculul iar cealalta depana. Eu fiind cea mai mica aveam grija ca pisica sa nu se urce in pat sa incalceasca lana. Nu aveam nici o grija si radeam fericite...In casa era cald si curat.
Mama in schimb era trista si uneori din ochii verzi i se prelungea pe obraji un firicel subtire de lacrimi pe care si-l stergea pe furis cu coltul basmalei. Se ridica des privind pe geam la ninsoarea care nu mai contenea. Tata era plecat in cursa, la munte, dupa brazi de Craciun si ar fi trebuit sa fie deja acasa.
- Mergeti mama la culcare, ca eu mai stau sa-l astept, poate vine, daca n-o fi ramas pe undeva, prin troiene, cu masina.
Am adormit indata, asa cum numai copii stiu a adormi fara griji si fara tristeti iar noaptea a trecut repede.  Ajunul a sosit odata cu dimineata. Ninsoarea se oprise.
Mama era treaza. O lasasem treaza si tot treaza o gaseam si dimineata, dar fata ii era luminata de zambet.
- Mergeti pe varfuri. Doarme. A venit aseara tarziu si trebuie sa se odihneasca ca apoi sa mearga sa lase brazii pe la intreprinderi. Astazi va duceti la tanti Mindac, in centru ca noi plecam de acasa, va jucati cu fetele ei si apoi pe la patru veniti impreuna acasa.
Tare ne-am suparat. Era ziua de Ajun! Nu ne facea niciodata brad, totusi ne placea sa stam acasa unde mirosea a cozonaci, a friptura, a sarmale si veneau colegii sa ne colinde.
Dupa ce am mancat pe saturate turte cu nuci am plecat oftand nemultumite.
- Cum ne alunga, in ziua de Ajun, ca sa stea doar ei doi. Mai bine ne lasa sa mergem la colindat.
Odata ajunse insa la ardeleanca am uitat de suparare. Era vesela si ne-a servit cu galuste umplute cu prune uscate tavalite prin nuca cum numai ea stia sa pregateasca.
La ora patru am pornit sapre casa, bucurandu-ne de zapada pufoasa.
Ne opream in dreptul vitrinelor in care straluceau brazi minunat impodobiti, ca in povesti si tare ne-am fi dorit sa avem si noi macar un brad micut, acolo, in odaita noastra.



Cand am intrat in casa luminata de sarbatoare, am inlemnit, de bucurie si de uimire.
In mijlocul camerei de zi era un brad urias, pana in tavan, impodobit, cum numai la tata la servici vazusem, cu ghirlande lungi de beteala si de hartie creponata multicolora, cu nuci invelite in staniol, cu figurine din turta dulce si cosulete multicolore umplute cu bomboane. Era nins din belsug cu beteala argintie confetii si cu bucatele de vata.
Bucuria noastra a luminat fetele parintilor, care ne-au intampinat cu urarea de "Craciun fericit!"
In zilele urmatoare, toti copii de pe strada au venit sa vada minunatia de brad impodobit si au gustat din dulciurile care erau din belsug, prinse pe ramuri.

Dorina Stoica
(Din: " Raiul in care am fost".)

Prima imagine este preluata de pe facebook si animata.

joi, 26 decembrie 2013

Dragostea ca libertate





   Ne lipim sufletul de oameni, de lucruri de locuri…
Suntem convinși ca nu putem trăi fara cineva, fără acel ceva, că nu putem să ne împlinim decât în acel oraș, în acea casă, în acea tară în acea dregatorie. Nu suntem liberi! Nu suntem fericiți pentru că nu avem Dragoste. Sufletul e gol. Il umplem cu orice. De fapt umplem un gol nesfârșit pe care îl purtam în noi de la începutul lumii când am pierdut legătura cu Divinitatea,
Devenim dependenți de orice, de cafeaua de dimineață, de omul de lângă noi, de animalul de companie, de anotimpul preferat, de prieteni de mirosuri, de haine, de shoping, de toate. Căutăm intreaga viața acea dragoste (erosul) care să ne alimenteze egooul trupul si mândria.
   Vine însă o vreme când unii descoperim o altfel de viață, o altfel de prezență o altfel de Dragoste si altă dependeță care poartă numele de Iisus Hristos, pentru că trebuia sa poarte un nume! "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piară, ci sa aiba viața vesnică." (Ioan 3:16)  
   Această Dragoste inseamnă Libertate!
Daca esti mut te poți intelege cu miloane de oameni, de ești batrân sau tânar frumos sau urât, cult sau incult, bogat ori sărac nu contează! Nici locul unde esti nu este important. Ești plin de celălalt, ești tu dar ești toți, ești nimic dar ești totul, ești o mică parte dintr-un mare Trup (biserica) esti o firmitura dintr-un întreg.
   Care dragoste insă, te face cu adevarat liber? Acea dragoste egoistă pornită din dorinta de posesiune, de a stapâni trupul si sufletul celui pe care ti-l dorești aproape?  Nicidecum! Dragostea este de fapt prezenta lui Dumnezeu în viata noastra, este insăși Dumnezeu .“Dragostea e forța care mișcă Soarele si celelalte stele” (Dante).
   Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune. Ea este izvorul si sufletul tuturor virtuților pe care le poate avea un om. Este esența creștinismului deoarece toate celelalte trăiesc cu adevarat numai dacă sunt încălzite si stimulate de Dragoste. Cea mai frumoasă odă ce a fost adusă Dragostei creștine și în același timp cea mai completa definiție a ei este cea din cap 13 al Epistolei I-a către Corinteni a  Sfântului Apostol Pavel in acel "imn al Dragostei creștine: "De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar Dragoste nu am, fâcutu-m-am aramă sunătoare si chimval răsunator. Și de aș avea darul proorociei și toate tainele le-aș cunoaște, și orice știintă, si de as avea atâta credintă încât să mut si muntii, iar Dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împarți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar Dragoste nu am, nimic nu-mi folosește...Și acum rămân acestea trei: Credința, Nădejdea, Dragostea. Iar mai mare dintre acestea este Dragostea"  (I Cor. 13, 1-3, 13).
    Dragostea aceasta, numita si agape (ce se referă la dragostea pe care Dumnezeu ne-o poartă) este impartială și este  jertfelnică. Este darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut si despre care ne-a vorbit Mântuitorul Iisus Hristos când, pe Cruce fiind, s-a rugat pentru cei care-l răstigneau “Iarta-i Doamne, că nu știu ce fac”.
Dragostea îndelung rabdă, Dragostea este binevoitoare, Dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.
Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
Nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. (Sf. Scriptură)
   Ce aș putea să mai adug acestor minunate cuvinte eu, om păcătos care nu am decat mândrie si patimi? Dragostea este cel mai frumos sentiment care ne invăluie si ne face să fim cu putin mai mici decât ingerii asa cum e scris în Psalmul 8 a lui David:
“4.Ce este omul că-ți amintesti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?/ 5. Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu slava și cu cinste l-ai incununat pe el”.
Fară puterea dragostei Pământul ar fi dispărut de mult cu tot neamul omenesc. “Daca dragoste   nu e, nimic nu e!” (Marin Preda)
   Pe cât de greu este să o dobândești la fel de greu este să vorbești sau să scrii despre ea pentru că ne lipsește, sau este puțină,si egoistă! Daca am dobândi-o am fi asemenea Sfinților lui Dumnezeu, am fi Dumnezeu întrupat în om. Dragostea aceasta care este “mai presus de toata dorirea” este perpetuă, nu moare niciodată este Divină este necreeată, veșnică inexplicabilă asemenea Creatorului, este universală ! Ea este RAIUL spre care tânjim toți oamenii ce am gustat din fructul otravit al cunoașterii, pierdut datorită neascultarii.
   Există insă o Dragoste si mai mai mare decât toate acestea. Este Dragostea pentru dușmani. Acesta este apogeul Dragostei. Dar cum oare sa am dragoste pentru cel care mi-a facut rău, pentru cel care m-a făcut să sufăr, care mi-a rănit mândria, sau pentru acel care m-a deposedat de un bun ce mă încătușează considerându-l al meu, când eu nu o am nici pentru aproapele meu, vecinul meu, casnicul meu iar uneori nici pentru mine?
Nu am dobândit si nu stiu daca voi putea sa am vredodată în această vremelnică viața o astfel de Dragoste (agape), dar știu ca mi se dă să gust o picatură din ea în biserica mea ortodocsă, atunci când mă apropii cu nevrednicie, cu teama și sfială de Sfânta Euharistie.
Dorina Stoica – 25 dec 2013

Imagine imprumutata de pe Google.(NaTuRe'S PaRaDiSe)






duminică, 22 decembrie 2013

Curata Doamne



 Curata Doamne
Curăța Doamne toate pe care le-am in casa,
Da-mi  in ori si ce zi doar putina paine pe masa
O gura de apa si Sfant Numele Tau.
Pune paza gandurilor de tot ce e rau.
Indeparteaza de la mine toate pacatuirile,
Freste-ma de toate nelegiuirile,
Umple-mi  inima de dragoste si de caldura
Dulceata picura-n cuvantul  ce-l scriu
Si in vorba ce-mi  iese din gura.
Izbaveste-ma de blestemul stravechi,
Omoara din mine omul cel vechi,
Sa nu mai pornesc peste tot, sa n-ajung nicaieri
Sa fiu azi mai bun decat am fost ieri.
Da-mi sa am o singura grija, un singur drum
Si sa faci din mine cel mai frumos nebun.

( inspirata de o rugaciune populara) 
De Dorina Stoica 22 decembrie 2013


vineri, 13 decembrie 2013

Biserica Nativității din Bethlehem


E sâmbătă. Ce repede au trecut zilele! Am coborât ca de obicei la masă.  Faţa îmi este roşie şi iritată. Când voi merge prin soare va fi şi mai rău Mâncarea nu prea mi-mai place. Aceleaşi legume, humus, salate și supă cremă de ciuperci seara. Doar cafeaua e bună. Slabă dar fierbinte şi din belşug. Pâinea nu mai e nedospită, seamănă cu pâinea noastră feliată neagră. Deşi nu mi-e foame, mănânc gândindu-mă la ziua ce abia a început. Nu se ştie dacă voi mai mânca ceva până seara. La ora opt autocarul se pune în mişcare. Dacă în primele zile unii mai întârziau, acum tot grupul este prezent la ora stabilită. Acesta este şi meritul părintelui Roman care a impus disciplină şi multă seriozitate în scopul atingerii tuturor.Ne îndreptăm spre Locul unde Fecioara Maria l-a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos.  Facem ca de obicei „Rugăciunile dimineţii”, iar apoi ascultăm explicaţiile părintelui Roman despre locul unde ne vom închina în această dimineaţă şi anume Betlehemul, numit şi Casa pâinii, aflat la 8 km de cetatea Ierusalimului.

Conform tradiţiei creştine, Iisus s-a născut în Grota Nativităţii din Bethleem aflată sub Biserica Nativităţii. Nerăbdarea de a ajunge cât mai repede în acest loc este atât de mare încât la vederea zidului înalt, aproape încep să alerg. Ajung prima. Ating poarta închisă şi aflu de la cele câteva persoane ce aşteptau să intre că aceasta nu se deschide decât atunci când iese grupul ce se află în interior. Mă așez pe banca din piatră și privesc în jur. Observ un călugăr foarte înalt şi slab care sărută zidul de piatră. Mă apropii de el şi îl întreb de unde vine. Ochii îi sunt scăldați în lacrimi. Se îndepărtează puţin de zid şi începe să vorbească în ruseşte. Deşi nu înţeleg limba, am priceput că vine din Siberia şi că e foarte fericit să atingă aceste Locuri Sfinte. Uşa pe care se intră în biserică e foarte joasă. Ea poartă numele de Uşa Smereniei deoarece eşti nevoit să te apleci pentru a intra. Se spune că poarta era mare, dar a fost zidită pentru a împiedica intrarea călare.
Când, în cele din urmă, grupul este complet, părintele Roman vine însoţit de un tânăr care ne propune să facem o poză în faţa intrării. Facem întocmai și dăm câte 5 $ pentru ca la ieşire să primim pliantele.
Biserica este foarte mare şi are 44 de coloane din marmură, pe fiecare fiind zugrăvit câte un sfânt. Urme din vechile picturi pot fi văzute şi astăzi, iar pe jos protejate, porţiuni de mozaicuri antice. Strălucitoare, îmbrăcată în aur, icoana Maica Domnului Bethlehemita ne întâmpină pe fiecare dintre închinători cu un zâmbet discret şi plin de iubire. Ne oprim în faţa altarului grec unde tocmai se săvârşeşte Sfânta Liturgie ortodoxă de către doi preoţi greci. Altarul se află deasupra peşterii în care s-a născut Mântuitorul. În timp ce aşteptăm să intrăm în Peştera Nativităţii, ascultăm explicaţiile părintelui legate de acest loc special unde a fost construită o basilica de către împăratul Constantin cel Mare în anul 325, iar lucrările au fost supravegheate de însăşi mama împăratului Constantin, împărăteasa Elena.  

Basilica a fost distrusă după circa 200 de ani de la construirea ei. Din vechea clădire se păstrează numai structura iniţială, respectiv cinci naosuri despărţite prin patru rânduri de unsprezece coloane şi o mică parte din vechea pardoseală cu un mozaic. Biserica a fost reconstruită de împăratul Justinian, care i-a adăugat trei abside în formă de treflă, un pronaos şi două scări laterale către grotă. În anul 614 al erei noastre, în perioada invaziei persane, biserica a scăpat de distrugere ca prin minune: invadatorii s-au oprit în faţa reprezentării iconografice a Regilor Magi în cadrul mozaicului care decora frontonul, deoarece aceştia erau îmbrăcaţi în costume persane. 
Ulterior, biserica a supravieţuit, dar a cunoscut unele adaosuri arhitecturale în perioada cruciadelor, precum şi în perioada otomană. Grota Nativităţii este un amplasament relativ mic, cu ziduri placate cu marmoră. Într-o absidă mică, ”Altarul naşterii lui Iisus”, sunt 15 lămpi de argint aparţinând diferitelor comunităţi creştine, atârnate de o stea, de asemenea din argint. Grota Nativităţii este proprietatea Patriarhatului Grec. Ea este legată de alte grote, în care se poate intra trecând prin Biserica Sfânta Caterina, construită de franciscani în anul 1881. De fapt, creştinii catolici celebrează slujba religioasă de Crăciun în această biserică, neavând acces în alt loc, iar creştinii ortodocşi în Biserica Nativităţii la 6 ianuarie (pe stil vechi). 
Coborâm în peșteră, sărutăm steaua de argint, cea cu 14 raze după numărul neamurilor de la Avram la David, stea dăruită de către un domnitor român acestei biserici. Steaua marchează Locul Naşterii din Fecioară a Mântuitorului Hristos. Îmi simt inima fierbinte iar ochii umeziți de lacrimi. Aprindem lumânări şi apoi cumpărăm mici amintiri şi daruri pentru cei de acasă. La ieşire căldura ne copleşeşte iar. După ce primim pliantele cu poza de grup, ne urcăm în autocar pentru a ne îndrepta spre cetatea Ierusalimului.
de Dorina Stoica din cartea "De Florii in Tara lui Iisus"2013

duminică, 8 decembrie 2013

Daruri din "Daruri"

Sunt zile in care-s o struna
pe care se canta duios
o muzica lina, sfanta
asemenea unui sonet.
Sunt nopti minunate cand parca,
vin ingeri care-mi vorbesc.
Sunt clipe in care fierbinte
pe toata lumea iubesc.
Sunt daruri pe care prin har le primesc
atat cat se poate da unui om lumesc.

 de Dorina Stoica

vineri, 6 decembrie 2013

Orasul meu

Orasul meu
 cu multe biserici,
In cantec de clopote vechi,
Trec anii mei peste tine.
Odata cu
anii tai!
Orasul meu, unde tineri
Si varstnici se zbat in nevoi,
Cum trec anii nostri asemeni
Cu pasari
Ce zboara-n convoi!
Oras din Moldova batrana
In care-am crescut ca si voi
Orasul meu ce va creste
Pe altii nascuti 
de noi.
Orasul meu cu drame,
Oras frumos cu mici bucurii,
Ce-au mai trecut ani multi
Peste tine
si multi au trecut
Anii mei!

din "Daruri" de Dorina Stoica
imagine preluata de pe b-o.ro