"Acolo unde incepe Raiul"- din cartea "Raiul in care am fost"

Din atasul motocicletei, priveam campiile nesfarsite, marginite pe alocuri de tufarisuri inflorite sau de palcurile cu maci, lumanarele galbene si de cicoarea albastra ce parea cioburi de cer senin de vara timpurie cazute pe pamant.
Vantul poznasul imi fasaia pe la urechi, iar stalpii de telegraf aliniati defilau in pozitie de drepti pe marginea soselei. Cocostarcii infulecau viermi si broaste de prin mlastini. As fi vrut sa opreasca motocicleta, sa pot prinde un cocostarc pe care sa-l iau cu mine. Cand ma auzea tata ce vreau, ii zambea compilice mamei. Odata, la insistentele mele, a oprit motorul si m-a lasat sa incerc sa prind un cocostarc ce era foarte aproape. Au ras vazandu-ma cum alergam dupa el cu bratele deschise. Credeti ca a stat sa-l prind?
Eram trei surori si o verisoara. Parintii ne duceau in fiecare vara la tara, intr-un sat aflat in zona deluroasa si impadurita a Moldovei. Tata avea o minunata motocicleta rosie cu atas in care incapea toata familia: mama in spatele lui, iar noi in atasul dotat cu doua banci mici asemenea noua. Masinile sau motocicletele arar ajungeau in satul de bastina al mamei. Vagauna aceea era un loc uitat de lume, cu drumuri infundate pe vreme ploioasa si colbuite, in verile secetoase. Acesta era motivul pentru care venirea noastra se transforma intr-un eveniment pentru copii din sat, dar mai ales pentru cainii care raguseau de atata latrat la auzul motorului. Mai apoi, patrupedele sa ingramadeau sa-si lase niscai lichide personale pe rotile motocicletei, scrisori de dragoste catre cainii din oras.
Gardul de la ulita mestesugit impletit din nuele se intindea intre doi nuci uriasi iar portita era legata cu o sarma ca la niste femei singure, fara barbat in batatura. Cardul de rate se plimba agale pe ulita, scroafa statea tolanita in mijlocul ograzii cu troscot iar purceii trandafirii abia fatati sugeau infometati din tatele pline cu lapte. In teuca lunga dintr-un trunchi de copac asezata langa poarta gasca tocmai isi invata bobocii verzulii si pufosi sa innoate. In batatura, pe pirostie, fierbea ceaunul cu demancare la porci, semn ca femeile erau acasa.
Casa avea prispa de jur imprejur, o odaie pentru musafiri in fata, unde aveam onoarea sa locuim si alta mai mica in spate. Odaia de oaspeti spatioasa, avea doua paturi uriase si o soba mare. Era curata si placuta. Dupa soba era un loc ravnit de oricare dintre noi dar pe care nu l-am stapanit niciodata. Acolo era pusa o saltea mica pe care putea dormi o singura persoana si mai multe pisici. Pe unul dintre paturi era zestre matusii asezata frumos pana in tavan alcatuita din covoare si coverturi tesute in razboi, presuri multicolore din coade si perne de puf noi infatate in fete albe cu colturei. Bucataria era incapatoare iar soba de lut cu plita ocupa un sfert din ea.
In fata ei trona marul cel mare, marul domnesc . In fiecare an cand ajungeam la tara acesta era plin cu roade ce se faceau mari si rosii, iar de jur imprejurul lui ramurile batrane se sprijineau pe proptele pentru a nu se rupe sub grea povara. Erau minunate merele acelea, dulci acrisoare cand nu erau coapte si aromate cu miezul transparent toamna tarziu. Gustul lor nu-l voi uita niciodata. Il caut ori de cate ori musc dintr-un mar, ca si cum as vrea sa mai gust din copilarie.
In prima noapte nu puteam sa dorm din cauza gemetelor pe care le scoteau ramurile prea incarcate de povara fructelor, dar mai ales din cauza zgomotelor dese pe care le faceau merele cand loveau tabla, la cea mai mica suflare de vant.
Parintii ne duceau acolo in toiul verii si ne lasau pana in septembrie, cand incepea scoala. Aduceau de-ale gurii, dar, odata terminate proviziile, masa se simplifica. In timp ce bunica si matusa erau plecate la camp ziua intreaga, mancarea noastra era o bucata de mamaliga rece intr-o mana, sarea in cealalta. Cu acestea alergam in leasa de usturoi, de unde culegeam foi fragede, pe care le intingeam in sare. Ne placeau mult si boabele de bob crude, tulpinile fragede de marar, agudele rosii dulci- acrisoare dar si cele albe grase, dulci ca mierea, ciresele amare, mici, negre care ne colorau mainile si limba. Adunam bete uscate, le aprindeam iar pe jeratec frigeam stiuleti de porumb in lapte. In cenusa fierbinte coceam oua luate direct din cuibar. Ghiosam nuci verzi cu un briceag, pe care il pastra cu sfintenie sora cea mare. Eu aveam voie sa-l folosesc doar cand toate se plictiseau de mancat nuci.
In primele zile, imi placea sa umblu prin porumbul din spatele casei si sa-i impletesc matasile, blonde sau roscate, imaginandu-mi papusi minunate cu matasose cosite sau zane bune coborate direct din povesti.
Stateam la taifas catesipatru, gandindu-ne ce nazbatii sa facem. Gradina bunicii si livada de pruni ni se pareau continente uriase care trebuiau descoperite, iar noi eram temerari exploratori, asemenea personajelor din cartile lui Jules Verne carora le dadeam viata.
Dimineata, cand soarele navalea prin geamul mic al odaii, iar cocosul facea vocalize, ne trezeam si alergam in bucatarie unde, pe vatra calda, ne astepta ceva de mancare. Infulecam in graba, apoi singure si fara griji incepeam o zi minunata in care faceam tot ce ne trecea prin minte, stiind ca pana seara nimeni nu ne va deranja joaca.
D.S.