joi, 26 septembrie 2013

Dorina pelerina


Duminica am hotarat: gata cu munca. Plecam in pelerinaj. Legumele cumintite in borcane asteapta  venirea iernii, mustul fierbe in damigene, fructele s-au mutat din copac pe rafturile camarii iar nucile stau cat e ziua de lunga la soare sa se usuce. Doar gutuile se ingalbenesc de ciuda in copac ca nu le baga nimeni in seama. La consoleaza insa varza care se tot imbraca cu frunzele ca sa nu inghete de frig noaptea pana la sfarsitul lui octombrie cand va ajuge in butoi la murat.
Am indesat in geamantat cateva haine mai groase si mancare rece pentru trei zile. De obicei cand plec intr-o astfel de calatorie am o mare bucurie si un sentiment de libertate. De data asta simt o neliniste si un fel de teama. De vina o fi vremea mohorata sau faptul ca merg pentru prima oara la Prislop la mormantul Parintelui Arsenie Boca? 
Luni dimineata. E innourat, gata de ploaie. Ajungem la Manastirea Bistrita.Picura. Pustiu. Intram in biserica. Ne intalnim cu parintele Antim care ne da binecuvantare pentru drumul lung pe care il avem de facut.
Inceput de toamna in forta. Iarba e verde dar padurile si-au schimbat putin culoarea in galben si aramiu. Ne indreptam catre Toplita. Oprim la manastirea Sfantul Ilie  unde am mai fost cu o luna in urma. Am vrut sa revad minunatele flori din curtea manastirii. Ploua tare. Coboram totusi. Dezamagire. Trandafirii chinezesti de diferite culori in ghivece uriase si multe alte flori exitice care ne-au incantat acum o luna au disparut. Curtea manastirii pare pustie. O crestina din grup il roaga pe preotul ce era la pangar in biserica sa ne deschida biserica veche, o bijuterie bine conservata cu miros de sfintenie si plina de har. Ne deschide vadit enervat de indrazneala noastra si ne da voie sa ne inchinan cateva minute, doar atat. N-am inteles de ce atata graba ca doar nu eram decat noi pe acolo.
Ne facem ca nu am vazut lipsa de ospitalitate si ne asezam la masa de sub brazi pentru o gustare. Strangem cu grija resturile si gunoaiele, le punem le cos si ne continuam calatoria.
Nori albiciosi acopera varfurile semete ale muntilor. Ploua. Pacat ca nu ne putem bucura din plin de minunatul tinut al Toplitei. Fac totusi cateva poze din mersul masinii.
Urmatorul popas Manastirea Recea. Ploaie s-a intetit. Schimbam cateva cuvinte cu o maica, ne inchinam in biserica mare, frumoasa si mergem sa cautam mormantul parintelui Ioan de la Recea care a fost duhovnicul unor doamne din grup.
 Facem poze langa mormant si aprindem o lumanare.


Vizibilitatea e slaba, ceata deasa si destul de putina lumina din cauza ploii. Peisajul e din ce in ce mai interesant. Pacat ca e intunecat din cauza vremii nefavorabile. Ajungem dupa cateva ore bune de mers, care au trecut insa repede cu o pricesna cantata in grup si cate o gluma ca sa uitam de ceata si de prapastiile stancoase de pe marginea soselei, la Manastirea Ramet unde vom dormi in aceasta noapte.

Oarecare nemultumire din partea unor pelerine ca avem cazarea la o vila aflata la circa 100 metri de manastire. Camerele sunt curate, frumoase, lenjeria curata, pilotele groase dar e cumplit de frig. Mai frig decat afara. Ma uit dupa un calorifer dar nu vad asa ceva.
Participam la vicernia de noapte. La sfarsit primim litie cu vin de doua ori pentru noi. Am dormit imbracata cu toate hainele din dotare. M-am sculat cu durere de cap si cu gatul intepenit. Ce bun ar fi fost un ceai fierbinte...Mergem la Sfanta Liturghie. La ora 10 suntem in masina. Destinatia  Prislop.
E marti, ploua marunt dar in parcare sunt destule masini. Vizitam biserica veche. Icoane pictate de Parintele Arsenie Booca. Simti harul cum te invalue. "Parinte roaga-te la bunul Dumnezeu pentru noi pacatosii ca multe rele s-au abatut asupra noastra." Ne inchinam la mormantul plin cu flori albe de crin inmiresmat. Pe frunte simt o usoara adiere. Mi se umezesc ochii. Coboram la pestera sapata in stanca cu un briceag de parintele Ioan de la Prislop. Cantam troparul acatistului. Ne luam ramas bun de la Sfantul Ardelului. O maica ne intreaba de unde suntem. Cand aude de Moldova zambetul ii dispare si pleca grabita. Era evident ca nu i plac moldovenii.

In parcare pe o bordura luam o gustare. Doi caini uriasi asteapta resturile. Pe marginea acesteia pungi goale, resturi alimentare si peturi. Pentru a nu contribui cu resturile mele la mizeria din jur adun gunoiul, il pun intr-o punga si merg la container. De ce l-o fi pus asa departe? Containerul e gol! 
La Manastirea Sambata de Sus vom ramane peste noapte. O maica ne cazeaza la o vila din afara manastirii. Conditii foarte bune, caldura la calorifer, apa calda.

Sunt impresionata de manastire. Depaseste tot ce am vazut pana acum. Cautam in cimitir mormantul parintelui Teofil Paraianu. Aprindem o lumanare. S-a facut noapte. Intram in paraclisul unde se tine vicernia, Semiintuneric. Paraclisul e cat o biserica mare.

Sfintii din pictura par invaluiti in lumina taborica.
Dimineata la ora 7 suntem la Sfanta Liturghie iar la 8,30 deja imbarcati am pornit spre Izvorul Parintelui Arsenie Boca a carui apa are puteri tamaduitoare.
Un indicator ne indruma spre chilia parintelui de sus din munte. Ce mi-as dori sa urc...Poate data viitoare.
Spre casa! Pe Valea Prahovei. Serpentine, ceata si trafic. Am rau de masina. Peisajul e magnific dar nu pot privi pe geam din cauza ametelii. Oprim la Manastirea Cheia. Ploua. Prin iarba multime de branduse de toamna. Ma bucur asemenea unui copil cand la vad. Culeg cateva. Stiu ca tin foarte mult daca le pui in apa.
Ma simt mai bine dar serpentinele nu s-au sfarsit. Ploaia s-a oprit dintr-odata. Cerul e perfect senin.
Dupa cateva ore bune de drum ajungem acasa. La coborarea din masina de parca am fi fost intelesi rostim intr-un glas. "Doamne frumoasa tara avem!"
D.S                                                                                                                                                                                        

duminică, 22 septembrie 2013

"Acolo unde incepe Raiul"- din cartea "Raiul in care am fost"


Din atasul motocicletei, priveam campiile nesfarsite, marginite pe alocuri de tufarisuri inflorite sau de palcurile cu maci, lumanarele galbene si de cicoarea albastra ce parea cioburi de cer senin de vara timpurie cazute pe pamant.
Vantul poznasul imi fasaia pe la urechi, iar stalpii de telegraf aliniati defilau in pozitie de drepti pe marginea soselei. Cocostarcii infulecau viermi si broaste de prin mlastini. As fi vrut sa opreasca motocicleta, sa pot prinde un cocostarc pe care sa-l iau cu mine. Cand ma auzea tata ce vreau, ii zambea compilice mamei. Odata, la insistentele mele, a oprit motorul si m-a lasat sa incerc sa prind un cocostarc ce era foarte aproape. Au ras vazandu-ma cum alergam dupa el cu bratele deschise. Credeti ca a stat sa-l prind?
Eram trei surori si o verisoara. Parintii ne duceau in fiecare vara la tara, intr-un sat aflat in zona deluroasa si impadurita a Moldovei. Tata avea o minunata motocicleta rosie cu atas in care incapea toata familia: mama in spatele lui, iar noi in atasul dotat cu doua banci mici asemenea noua. Masinile sau motocicletele arar ajungeau in satul de bastina al mamei. Vagauna aceea era un loc uitat de lume, cu drumuri infundate pe vreme ploioasa si colbuite, in verile secetoase. Acesta era motivul pentru care venirea noastra se transforma intr-un eveniment pentru copii din sat, dar mai ales pentru cainii care raguseau de atata latrat la auzul motorului. Mai apoi, patrupedele sa ingramadeau sa-si lase niscai lichide personale pe rotile motocicletei, scrisori de dragoste catre cainii din oras.
Gardul de la ulita mestesugit impletit din nuele se intindea intre doi nuci uriasi iar portita era legata cu o sarma ca la niste femei singure, fara barbat in batatura. Cardul de rate se plimba agale pe ulita, scroafa statea tolanita in mijlocul ograzii cu troscot iar purceii trandafirii abia fatati sugeau infometati din tatele pline cu lapte. In teuca lunga dintr-un trunchi de copac asezata langa poarta gasca tocmai isi invata bobocii verzulii si pufosi sa innoate. In batatura, pe pirostie, fierbea ceaunul cu demancare la porci, semn ca femeile erau acasa.
Casa avea prispa de jur imprejur, o odaie pentru musafiri in fata, unde aveam onoarea sa locuim si alta mai mica in spate. Odaia de oaspeti spatioasa, avea doua paturi uriase si o soba mare. Era curata si placuta. Dupa soba era un loc ravnit de oricare dintre noi dar pe care nu l-am stapanit niciodata. Acolo era pusa o saltea mica pe care putea dormi o singura persoana si mai multe pisici. Pe unul dintre paturi era zestre matusii asezata frumos pana in tavan alcatuita din covoare si coverturi tesute in razboi, presuri multicolore din coade si perne de puf noi infatate in fete albe cu colturei. Bucataria era incapatoare iar soba de lut cu plita ocupa un sfert din ea.
In fata ei trona marul cel mare, marul domnesc . In fiecare an cand ajungeam la tara acesta era plin cu roade ce se faceau mari si rosii, iar de jur imprejurul lui ramurile batrane se sprijineau pe proptele pentru a nu se rupe sub grea povara. Erau minunate merele acelea, dulci acrisoare cand nu erau coapte si aromate cu miezul transparent toamna tarziu. Gustul lor nu-l voi uita niciodata. Il caut ori de cate ori musc dintr-un mar, ca si cum as vrea sa mai gust din copilarie.
In prima noapte nu puteam sa dorm din cauza gemetelor pe care le scoteau ramurile prea incarcate de povara fructelor, dar mai ales din cauza zgomotelor dese pe care le faceau merele cand loveau tabla, la cea mai mica suflare de vant.
Parintii ne duceau acolo in toiul verii si ne lasau pana in septembrie, cand incepea scoala. Aduceau de-ale gurii, dar, odata terminate proviziile, masa se simplifica. In timp ce bunica si matusa erau plecate la camp ziua intreaga, mancarea noastra era o bucata de mamaliga rece intr-o mana, sarea in cealalta. Cu acestea alergam in leasa de usturoi, de unde culegeam foi fragede, pe care le intingeam in sare. Ne placeau mult si boabele de bob crude, tulpinile fragede de marar, agudele rosii dulci- acrisoare dar si cele albe grase, dulci ca mierea, ciresele amare, mici, negre care ne colorau mainile si limba. Adunam bete uscate, le aprindeam iar pe jeratec frigeam stiuleti de porumb in lapte. In cenusa fierbinte coceam oua luate direct din cuibar. Ghiosam nuci verzi cu un briceag, pe care il pastra cu sfintenie sora cea mare. Eu aveam voie sa-l folosesc doar cand toate se plictiseau de mancat nuci.
In primele zile, imi placea sa umblu prin porumbul din spatele casei si sa-i impletesc matasile, blonde sau roscate, imaginandu-mi papusi minunate cu matasose cosite sau zane bune coborate direct din povesti.
Stateam la taifas catesipatru, gandindu-ne ce nazbatii sa facem. Gradina bunicii si livada de pruni ni se pareau continente uriase care trebuiau descoperite, iar noi eram temerari exploratori, asemenea personajelor din cartile lui Jules Verne carora le dadeam viata.
Dimineata, cand soarele navalea prin geamul mic al odaii, iar cocosul facea vocalize, ne trezeam si alergam in bucatarie unde, pe vatra calda, ne astepta ceva de mancare. Infulecam in graba, apoi singure si fara griji incepeam o zi minunata in care faceam tot ce ne trecea prin minte, stiind ca pana seara nimeni nu ne va deranja joaca.
D.S.

joi, 12 septembrie 2013

Drumul Crucii, Golgota, Capela Ingerului - din cartea De Florii in Tara lui Iisus




Drumul Crucii, Golgota și Capela Îngerului

E duminică. Vom merge la Sfântul Mormânt deoarece nu toţi am fost aseară. Participăm la Liturghia de Florii iar apoi încercăm să ajungem la Aşezământul Românesc de la Ierusalim unde sperăm să prindem o parte din Liturghia de Florii. Vom străbate apoi Muntele Sionului cu Zidul Plângerii, Mormântul regelui David, locul Cinei celei de Taină şi Biserica Sfântului Ştefan.
Începem Drumul Crucii pe Via Dolorosa oprindu-ne la fiecare dintre cele 14 popasuri, despre semnificaţia cărora ne vorbeşte părintele Roman. 
-  Primul popas marchează începutul durerii, începutul suferinţei, locul unde Iisus a fost condamnat la moarte, respectiv curtea casei lui Pilat. Aici, în cetatea Antoniei, Mântuitorul a fost prezentat mulţimii şi judecat, apoi condamnat la moarte. Acest loc marchează începutul calvarului pentru mântuirea neamului omenesc.
- Al doilea popas este Pretoriul, locul unde pe umerii lui Iisus a fost pusă crucea pe care avea s-o poarte până la locul unde a fost omorât. În Pretoriu, iudeii l-au condamnat pe Fiul lui Dumnezeu strigând „răstigneşte-L”. De aici Mântuitorul porneşte pe Drumul Durerii, care coboară spre Valea Tyropeon.
Locul în care se intersectează doua străzi din vechea cetate, una ce vine de la Poara Leilor şi una de la Poarta Damascului, este cel de-al treilea popas. Sub greutatea crucii Iisus cade suferind ca un om.
- Al patrulea moment rămas în istoria creştinismului ca unul extrem de dureros este cel în care Fiul lui Dumnezeu se întâlneşte cu mama Sa, îngenunchiat de greutatea crucii. Sfâşiată de durere Maria, în timp ce aleargă să-l ajungă din urmă pe Fiul ei şi-a pierdut încălţările. O capelă dedicată mamelor îndurerate se află aici, iar într-un loc ferit sunt două urme de sandale simbolizând paşii Maicii Domnului.

Elena prietena noastră din N.Y. suferindă, cu lacrimi în ochi ne spune că nu poate coborî treptele. O rog să se descalţe si iau cu mine sandalele ei. In semn de evlavie pentru toate mamele îndurerate din lume ating încălţările noastre de urma ce se află imprimată în piatră.
- A cincea oprire este locul care marchează ajutorul primit de Iisus de la Simon din Cirene. Acesta a fost silit să-l ajute pe Hristos şi a cărat, o bucată de drum, crucea în locul Lui.
- Al şaselea popas marchează momentul întâlnirii Domnului cu Veronica, aceea care Îi şterge chipul însângerat cu năframa. Potrivit tradiţiei, ea este femeia ce a fost tămăduită de Iisus Hristos, de curgerea de sânge care o chinuia de mulţi ani.
- A şaptea oprire o facem unde Mântuitorul cade pentru a doua oară, slăbit sub greutatea crucii. Este obligat să se ridice şi să-şi continue drumul până la capăt.
- Momentul al opt este cel în care Mântuitorul se întâlneşte în drumul Său cu femeile mironosiţe. Acestea plângeau pentru El. Aici, El a mângâiat-o pe Maica Sa şi pe femeile credincioase, spunându-le să nu mai plângă pentru El, ci mai ales pentru ele şi pentru copiii lor, adică pentru păcatele lumii. 
- Ne oprim acolo unde Mântuitorul a căzut pentru a treia oară, răpus de greutatea crucii de pe umerii săi. Acesta este popasul nouă. Învăţătura ortodoxă arată că cele trei căderi ale Domnului reprezintă cele trei zile în care el a stat în mormânt, dar şi partea umană a firii Mântuitorului care a suferit şi a căzut asemenea nouă oamenilor.

Următoarele popasuri se află marcate în Biserica Sfântului Mormânt şi până în Mormânt.
- Momentul al zecelea este la Golgota unde a avut loc dezbrăcarea Domnului de hainele Sale. Atunci când a a fost crucifiat Golgota era situată în afara cetăţii. Locul acesta în care s-a înfipt crucea pe care a fost răstignit Iisus, este acela unde acum mai bine de 2000 de ani a început mântuirea lumii, iar dragostea lui Iisus pentru oameni a biruit moartea, plătind răscumpărarea neamului omenesc cu jertfa trupului său pe Cruce.

- A unsprezecea oprire e acolo unde Mântuitorului a fost țintuit în cuie pe cruce, sub ochii îndureraţi ai mamei sale. Astăzi a devenit loc de închinare, de meditaţie şi de pocăinţă pentru toţi credincioşii pământului.
- Oprirea a doisprezecea simbolizează răstignirea şi respectiv moartea Mântuitorului. Fiul lui Dumnezeu istovit de suferinţă şi-a dat ultima suflare, pe cruce. Astăzi, credincioşii venerează locul şi piatra care pot fi atinse de oricine.
- Momentul al treisprezecelea este coborârea domnului de pe Cruce. După moarte cele trei trupuri au fost date jos de pe cruce, iar trupul lui Iisus aşezat pe Piatra Durerii, sau Piatra Ungerii. 


Aici l-au uns și înfășurat în grabă cu giulgiu, înainte de a fi pus în mormânt.
Punerea Domnului în Mormânt şi Învierea este ultima oprire și punctul culminant al oricărui pelerinaj. Cele mai adânci rugăciuni, şoptite, înlăcrimate, se spun aici, lângă lespedea Mormântului, în minutul cât îi este permis fiecărui credincios să zăbovească în interiorul Mormântului Sfânt . Aici e locul în care, în fiecare an, de Paşte, se produce singura minune certă, palpabilă, din lume: coborârea din cer a luminii numai la ortodocși. De aici se duce Lumina în toată lumea pentru a vesti Învierea din morţi, triumful vieţii asupra morţii:”Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le”
 Când am intrat în curte clopotele băteau necontenit în timp ce mulţime de episcopi în frunte cu Patriarhul Ierusalimului cu ramuri de finic în mâini înconjurau Biserica Sfântului Mormânt. Ei cântau “Osana, osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. În aer pluteşte bucuria sărbătorii iar pe feţele tuturor se citeşte iubirea. Floriile este sărbătoarea Întâmpinării Domnului, este ziua când Iisus a intrat în Ierusalim biruitor dar smerit călare nu pe cal ci pe asin. Curtea Bisericii este plină până la refuz. Pe scările bisericuţei ce se află în imediata apropiere a intrării în biserica mare, un tânăr desculţ îmbrăcat cu o cămaşă din pânză alba, cu pletele castanii ondulate revărsate pe umeri şi purtând barbă, se lasă pozat şi filmat de pelerinii dornici de pitoresc ieftin.
Biserica Sfântului Mormânt este cel mai sfânt loc al creştinătăţii, care adăposteşte minunea Învierii, a biruinţei asupra morţii.
Mormântul Sfânt are două încăperi, una este cea a Îngerului iar în cealaltă se află lespedea de piatră. Prima este locul în care a stat îngerul care a vestit femeilor Învierea, iar a doua încăpere mai păstrează şi azi piatra ce a fost dată la o parte după ce Mântuitorul a înviat. Deoarece acei care am fost noaptea am ajuns  la Stânca Golgotei, mergem şi ne aşezăm la rând pentru a intra şi a ne închina în Sfântul Mormânt. 
Biserica Mormântului este o construcţie mai mult înaltă sub formă dreptunghiulară destul de mica. 



Pătrundem pe o uşă joasă în prima încăpere ce poartă numele de Capela Îngerului. Exteriorul este din marmură de culoare roz şi are un ornament sub formă de scoică în partea de sus a intrării. În mijloc se găseşte un prestol peste care stă aşezată o piatră pătrată. Este o parte din piatra ce a fost aşezată la uşa Mormântului."Şi iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului coborând din cer si venind, a prăvălit piatra şi a şezut deasupra ei. Şi înfăţişarea era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada” Pe această piatră se săvârșește în fiecare noapte  Sfânta Liturghie. În dreapta şi în stânga, în pereţi, sunt doua nişe circulare. Acestea comunică cu exteriorul. Pe aici, în Sâmbăta Mare, Patriarhul Ierusalimului iese cu o torţă aprinsă cu Sfânta Lumină ce coboară din cer, pentru a o împărţi credincioşilor. În partea dinspre apus, se afla alta.
Pe o uşă mică ce permite intrarea doar a unei singure persoane, pătrunzi în altă încăpere de circa doi metri. În dreapta se află o lespede din marmură albă care protejează locul pe care a fost aşezat trupul Mântuitorului Hristos  care după trei zile a înviat. Când am  intrat în acel loc luminat slab de candele inima îmi bătea puternic. Era liniște perfecta. În fața piedestalului de piatră îmi auzeam răsuflarea iar picioarele îmi tremurau. Am sărutat lespedea de marmură iar apoi am îngenunchiat şi eu, asemenea milioanelor de oameni veniţi din lumea întreagă de-a lungul timpului aici, rostind rugăciunea-mi stângace pentru familie, pentru mântuirea lor şi a mea, pentru bolnavi, pentru bătrâni și pentru ţară. Am mulţumit cu lacrimi lui Dumnezeu că mi-a oferit şansa de a fi în acest loc preasfânt şi l-am rugat să-i răsplătească celei prin care s-a înfăptuit dorinţa de a ajunge aici, draga şi buna prietenă Mirela. Chiar dacă mai e o săptămână până la Sfânta Înviere rostesc cu buzele lipite de lespedea de piatră.”Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le
La ieșire călugărul care permite intrarea în Sfântul Mormânt ne-a miruit pe fiecare. Aici slujesc după un program bine stabilit mai întâi ortodocşii, apoi armenii, copţii şi catolici.
În curtea exterioară în partea de sus a scărilor cineva din grupul nostru flutură deasupra mulțimii steagul tricolor. Ne adunăm în jurul lui, facem câteva poze, înregistrăm sunetul răscolitor al clopotelor şi pornim spre parcare unde se află autocarul pentru a continua pelerinajul. Piața ce se află în exteriorul Cetăţii Ierusalimului răsună de melodii antrenante care nu-i lasă indiferenţi nici pe romii din grupul nostru. Aceştia încep să danseze frenetic un dans țigănesc tradiţional. Grupuri de persoane de diferite naţionalităţi purtând costume ciudate se grupează aici în procesiuni, sau dansează. Părinţi cu copiii de mână privesc spectacolul de pe margine ori încearcă să se apropie de scena aflată în centru de unde răsună acordurile săltăreţe ale popularei melodii Naghila Hava atât de iubită de evrei.
Este o bucurie generală, o manifestare a libertăţii absolute în acest loc unde fiecare face ce simte fără ca cineva să se mire sau să privească dezaprobator.



vineri, 6 septembrie 2013

Cantec si ruga

Ma scol dimineata sa-ti murmur cantare,
Iti privesc fata, ma umplu de har.
Esti minunat ca o raza de soare
Iubirea ce-mi dai e fara hotar.
Pe-arcus de vioara lin ma-mpresoara
Dangat de clopote si Liturghii.
Coboara ingerii pe Sfanta Masa
Ingenunchez sa fiu mai inalt.
As vrea sa zbor pe firul de ruga
Care invalue sfinte icoane,
Cu lacrimi sa spal picioarele Tale
Prinse-n piroane scumpe Iisus.