duminică, 18 august 2013

Hora din deal - din cartea "Raiul in care am fost"



Hora din deal

Priveam lanurile nesfarsite de grau de pe dealul din fata casei bunicii si le vedeam cu fiecare zi cum isi schimba culoarea si devin sub arsita soarelui fierbinte de iulie tot mai blonde si mai unduitoare asemenea codanelor satului. In acea dimineata ne-a trezit odata cu rasaritul soarelui zgomotul infernal facut de combinele rosii, uriase care abia se strecurau pe ulita spre tarlalele cu grau pentru a incepe treeratul. Cele doua femei asemenea tuturor satenilor erau plecate pe camp odata cu primii zori.
Mergeam si noi cand ziua se sfarsea iar soarele cobora spre asfintit cu traistile pe dupa gat sa aducem boabe ramase de la treerat pentru multimea de pasari de pe langa casa.
Sambata toata suflarea cobora in sat dupa ora pranzului. Se vorbea despre hora din deal, prilej de mare bucurie dupa o saptamana rodnica de munca. In aceasta zi fierbinte de vara se aduna tot tineretul de prin sate, se legau prietenii noi, se intalneau prieteni mai vechi si se puneau la cale viitoare casatorii si logodne. Pentru acest eveniment special venea sa cante fanfara de la Valea Mare renumita in toata valea aceia, se aprindea un foc urias la miezul noptii, se dansa si se canta pana dimineata. Era evenimentul cel mai asteptat al verii.
Mare bucurie si la noi in ograda!
De dimineata impreuna cu matusa, nu tocmai tanara dar nici batrana ca sa nu mai spere as-i gasi un mire pe masura, surorile mai mari isi calcau rochitele cu multe volane si jupoanele cu dantela alba scrobite strasnic. Fierul de calcat infierbantat cu carbuni, nu se odihnea nici o clipa.
Ce mult imi placea acest fier de calcat! Era pus bine intr-un colt si statea prafuit pana cand aparea o ocazie speciala. Nu aveam voie sa ma joc cu el desi imi era foarte drag metalul dantelat si cocosul din varful capacului. In ziua aceia de dimineata era scos,sters bine de praf, scuturat, iar talpa era frecata cu o carpa aspra pana ce te oglindeai in ea. Cu un cleste era umplut cu jaratec si lasat sa se incinga bine. Mi se permitea sa-l vantur ca sa fie carbunii mereu incinsi si cu toate ca era destul de greu, urmaream cu nespusa placere cocosul de la varf, ce parea ca-si ia zborul intr-un nor de cenusa argintie. In timp ce faceam aceasta treaba deosebit de importanta ele isi puneau parul pe moate si isi vopseau unghiile cu lac rosu dintr-o sticluta pe care o aveau ascunsa intr-un loc tainic, doar de ele stiut. Nu lipseau maimutarelile din fata oglinzii care trecea dintr-o mana in alta neobosita.
Ma tot invarteam pe langa ele, straduindu-ma sa fiu utila si cautam momentul potrivit sa le intreb daca voi merge si eu la marea petrecere din deal. Cu rochita cea buna in mana asteptam sa termine de calcat si fara a-mi pierde speranta o netezeam cu fierul aproape racit iar inima imi batea tare, de teama ca nu a vor lua nici in acest an.
- Du-te in gradina si ada niste porumb in lapte, sa coacem in jar la focul de tabara de pe deal- imi spuse matusa.
- Vreti sa plecati fara mine -am scancit nemultumita si neancrezatoare.
- Lasa ca te asteptam!
Am plecat in sila iar alesul porumbului pentru copt a durat ceva timp nefiind o treaba usoara. Cand m-am intors cu sacosa grea, curtea era pustie. Am alergat in casa dar nici urma de surori sau de matusa. Doar o unda firava de eau de cologne de lacrimioare plutea in aer...
M-am aruncat plangand pe pat si eram atat de mahnita. incat nu voiam decat sa mor. La varsta aceia credeam ca moartea este un fel de somn din care te trezesti atunci cand iti trece supararea.
Dintr-odata lacrimile au disparut. Pe masa sticluta cu oja uitata din graba parca pe mine ma astepta. Am luat-o cu multa bucurie si pe musamaua noua am inceput sa desenez o hora si un foc de tabara pe un deal pana ce s-a golit sticluta. In timp ce desenam mahnirea a trecut asemenea unei ploi repezi de vara sau asa cum le trec copiilor supararile. Am iesit pe prispa sa ascult famfara si sa vad focul care lumina petrecerea. In acele momente imi doream sa treaca timpul mai repede, sa nu mai fiu un copil atat de mic ci domnisoara, pentru a putea merge la hora din deal.
Odata cu racoara noptii, bratele iubitoare ale bunicii au coborat peste mine iar din palma ei aspra de munca au rasarit doua cuburi de zahar, bunatati pastrate in lada de zestre incuiata, menite sa aduca un zambet in ochii unui copil.