sâmbătă, 1 iunie 2013

Papusa

Copiii de astazi au multe si minunate jucarii. In vremea copilariei mele, putini erau acei care aveau jucarii sau papusi adevarate. Adeseori, cand mergeam in oras, ramaneam minute in sir incremenita, cu nasul lipit de vitrine. Admiram papusile cu ochii albastri sau negri, clipind misterios, soptindu-mi parca "Ia-ma acasa". As fi vrut sa simt pe obraji moliciunea buclelor matasoase. Imi imaginam ce rochii frumoase le-as putea face!
Dar cate alte minunatii nu erau in vitrine! Trenulete pe sine cu cheita, ursi de plus, catei cu parul cret, felurite jocuri colorate, o muzicuta adevarata si o trompeta aurie...!
Nu avusem niciodata o papusa adevarata, dar nu indrazneam sa cer parintilor sa-mi cumpere. Eram trei copii si doar tata aducea bani acasa. Ma multumeam cu papusile urate facute de mama din carpe sau cu papusile de porumb de care ne bucuram in verile petrecute la tara.
Am iubit intodeauna papusile, le iubesc si acum, iar pentru a acoperi lipsa de atunci, pastrez la loc de cinste, asezate frumos pe o noptiera papusi cumparta in drumurile mele.
Gard in gardul casei din centru unde locuiam, dupa un minunat gard viu alcatuit din liliac de diferite culori ce tocmai isi scuturase podoaba de flori violet, isi aveau casa doua domnisoare batrane, gemene. Erau mustacioase. Ca si cum aceasta nu ar fi fost de ajuns se si numeau Mustata. Atat de urate erau incat ne speriam doar vazandu-le prin curtea lor, de unde arareori ieseau la cumparaturi. Ne tupilam pe langa gardul viu si printre tulpinele dese de liliac, le pandeam ore in sir, amuzandu-ne de uratenia lor cu acea inocenta lipsita de rautate a copiilor.
Intr-o zi, eram singura, si ma indeletniceam cu pandirea mustacioselor Mustata cand, simt o mana osoasa, insfacandu-ma de bretalele sortului. De acolo, din aer, unde ma aflam suspendata, aud o voce pitigaiata:
- Ce faci aici domnisoara? Nu stii matale ca nu-i frumos sa te uiti in curtea oamenilor? Ia vino cu mine.
Ma si vedeam pusa la fiert intr-o oala mare cu morcovi si cartofi iar pe ele rasucindu-si mustatile gata sa ma infulece.
Trasa de o mana, mai de voie, mai de nevoie, m-am trezit in casa domnisoarelor. Ca din pamant, a aparut cealalta, zambitoare, in mana cu un platou pe care se afla dulceata din petale de trandafir si un pahar cu apa rece. S-au asezat de o parte si de alta a mea, privindu-ma ca pe o minune rasarita in casa lor, iar ochii blanzi erau umezeti cu o boare de lacrimi. Simtind dragostea care venea din belsug din cele doua parti, am prins curaj, iar dulceata fina parfumata ca o doamna cocheta si apa rece mi-au luminat complet ochii si sufletul nestatornic de copil. Dintr-odata nu am mai vazut nimic urat la cele doua femei. Relaxata am inceput sa ma uit prin camera frumos aranjata si foarte curata cu perdele albe, crosetate manual si mileuri vaporos apretate puse pe mobilele fara pice de praf pe ele.
Atunci am descoperit-o pe EA.
Era minunata. Nu mai vazusem niciodata o papusa atat de mare si frumoasa. Era inalta, cu parul auriu, revarsat in bucle pe umeri. Genele lungi clipeau peste ochii albastri si mari. Avea rochia din matase alba impodobita din belsug cu  dantele si cu flori colorate pe alocuri. Picioarele erau incaltate cu ghetute albe cu sireturi roz.
- Pot sa o ating? am intrebat abia soptit.
- Ia-o in brate, mi-au raspuns intr-un glas cele doua surori gemene.
Am luat papusa in brate sfioasa, i-am mangaiat parul minunat si rochita matasoasa, apoi am intins cu regret mainile sa o pun la loc de unde o luasem. Am oftat. Stiam ca nu o voi avea niciodata. Am intrebat cu glas mic:
- Pot sa mai vin uneori sa o privesc, tanti Mustata?
- Daca iti place atat de mult pastreaz-o, au spus din nou intr-un glas.
- Cum adica? Pot pleca acasa la mine cu ea?
- Este de azi papusa ta, noi nu avem copii, iar tu nu ai o papusa adevarata. Peste cateva zile e 1 iunie, Ziua copilului si noi stim ca nu vei primi in dar jucariile pe care ti le doresti.
Am strans papusa in brate si uitand sa multumesc, am alergat la mama si la surorile mai mari sa ma laud cu darul primit. Graba a fost mare de teama ca gemenele ar putea sa se razgandeasca si sa-mi ia papusa inapoi.
Nu am mai ras niciodata de ele, am devenit bune prietene si le placeam (nu mai mult insa decat dulceata lor de trandafiri, de nuci sau de cirese amare). Am inteles atunci ca uratul poate fi frumos  daca privesti la sufeltul omului si ca oamenii darnici sunt minunati.
Papusa am pastrat-o multi ani si am iubit-o nu pentru ca era atat de frumoasa iar mie imi lipseau jucariile, ci pentru ca avea revarsata in ea bucuria unor oameni care stiu sa devina frumosi daruind.

Dorina Stoica 
Raiul in care am fost - editura Sfera Barlad 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu