duminică, 26 mai 2013

"Izvor cu apa vie" de Petrus Andrei

                                         Izvorul Îndepartat(povestiri ortodoxe cu talc in versuri) -editura Pim Iasi 2012

Simbolistica izvorului este generoasa; mai în toate basmele noastre întâlnim izvorul cu apă moartă, „Izvorul Lethei care te cufundă în somnul morţii” şi izvorul cu apă vie, izvorul „Memoriei care asigură o trezire nemuritoare”. Vorbind despre izvorul arhetipal, Yung îl considera „ca o imagine a
sufletului, origine a vieţii interioare şi a energiei spirituale”. (Conform „Dicţionarului de simboluri”
de Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, Editura „Aramis”, Bucureşti, 1994, vol. II, p.163). Dorina Stoica a ales pentru cel de-al treile volum de versuri un titlu inspirat: „Izvorul îndepărtat” (Editura „PIM”, Iaşi, 2011). Cartea cuprinde „Povestiri ortodoxe cu tâlc, în versuri” iar izvorul îşi dezvăluie toate sensurile fiind, pe rând, izvorul credinţei, al tămăduirii, dar şi de inspiraţie, de iubire sau de înţelepciune. Omul, cu numeroasele lui imperfecţiuni şi slăbiciuni, este, trup şi suflet, „Minune a naturii” şi „Frumuseţea lumii” (W. Shakespeare). Din timpuri imemoriale, înţelepţii au vorbit despre bipolaritatea umană: trup şi suflet, umbră şi lumină, rău şi bine, urât şi frumos etc. Dacă forţa de atracţie a frumuseţii fizice este destul de însemnată, forţa de seducţie a frumuseţii spirituale este cu mult mai mare. Frumuseţea şi dragostea sunt inseparabile dar vorbim despre o cu totul altfel de frumuseţe şi despre o cu totul altfel de dragoste pentru că ne raportăm la cele divine.  Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa. Lăsându-se însă pradă poftelor şi ispitelor şi îndepărtându-se de izvorul credinţei, omul s-a urâţit dar, reîntorcânduse la izvorul cu apă vie, el redevine tânăr şi frumos. Chipul este icoana sufletului însă frumuseţea spirituală este superioară celei corporale. Triada aristotelică: bine, adevăr, frumos este întruchipată în iubirea creştină, nu în frumuseţea narcisistă ci în frumuseţea gândurilor şi faptele frumoase, plăcute Domnului. Există o frumuseţe de netăgăduit a vârstei biologice şi a florilor (a celor de toamnă, îndeosebi), dar frumuseţea credinţei, a sufletului şi a artei este eternă. Eminescu, întâiul stătător al poeziei române, gândea escatologic, în „cuvântul ce exprimă adevărul”, ca nostalgie a Paradisului, aflând izvorul iubirii. El însuşi a fost, ca om, ca poet şi ziarist, profund religios. Venim cu câteva argumente desprinse din creaţia genialului poet: „De dragul Mariei/ Şi a Mântuitorului/ Luceşte pe ceruri/ O stea călătorului” („Colinde, colinde”); „Christos a înviat din morţi,/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte călcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte.” (“Învierea”); “Răsai asupra mea, lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;/ O, Maică Sfântă, pururea fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină!” („Răsai asupra mea”).
Poeziile Dorinei Stoica adunate în acest volum justifică exordiu de până acum. În versuri ce amintesc de „dimineaţa poeţilor”, (de Anton Pann, mai ales) poeţi elogiaţi de Eminescu în prima parte a
poemului „Epigonii”, Dorina Stoica îmbracă percepte religioase în odăjdiile sfinte ale poeziei.
Arhitectura volumului este simplă – cuprinzând doar două părţi: „Izvorul îndepărtat” şi „Cântec şi
rugă”. Vor fi preamărite aşadar „Munca şi rugăciunea” şi „Smerenia” şi vor fi hulite „Lăcomia”, lăudăroşenia („Cum poţi pierde fapta bună”), autoarea sfătuindu-şi cititorul să ia
întotdeauna o „Hotărâre înţeleaptă”. Parabola semănătorului biblic a fost, după cum se ştie, izvor bogat de inspiraţie pentru semănătorişti dar este la fel şi pentru Dorina Stoica: „Când prin lume alergăm/ Mereu, mereu semănăm./ Semănăm sămânţă bună,/ Din care roadă s-adună./ Semănăm
sămânţă-aleasă,/ Când primim străini la masă,/ Când dăm Sfinte Liturghii,/ Când botezăm copii,/ Când iubim dumnezeieşte/ Şi când trăim creştineşte./ Aşadar, orice muritor/ Este un semănător,/ Dar să fim cu grijă mare,/ Ce semănăm fiecare.” („Sămânţa cea bună”).
Discretă şi delicată, poeta Dorina Stoica iese din parabolă păşind în realitatea crudă a zilelor noastre: „În lumea aceasta plină de păcat şi durere”,..În timpuri de manele şi de kitsch-uri”, acum mai mult ca oricând fiind nevoie de credinţă. Unele poezii amintesc de „Raiul în care am fost” (Editura „Sfera”, Bârlad, 2011, cu o prefaţă de Simion Bogdănescu), de farmecul şi magia sărbătorilor de iarnă prilejuite de naşterea Mântuitorului („Ajunul de Crăciun”). Unele titluri conţin adevăruri de necontestat, altele sunt pilde sau îndemnuri demne de urmat: „Cine dă lui îşi dă”, „Ştie Dumnezeu ce-i bine”, „Poamele bune şi poamele otrăvite”, „Cea mai frumoasă ţară”, „De trei ori ţi-am călcat pragul” etc. Pentru întreprinderile sale, poeta Dorina Stoica cere „Binecuvântare” Maicii Domnului ca să reverse harul asupra ei. Versurile sale amintesc de „Psaltirea pre versuri tocmită” a mitropolitului Dosoftei: „...Vreau să viersuiesc,/ cu glas îngeresc,/ într-o zi de vară,/ când plouă cu flori./ Răsai Maică-n zori,/ când se culcă luna/ pân-a doua zi./ Vino şi pe seară,/ Curată Fecioară,/ oriunde ai fi!/ Roagă-ţi Fiul Sfânt/ să dea binecuvântare,/ pentru fiecare,/ om de pe pământ,/ ce te poartă-n gând./ Vino-n miez de noapte,/ când mă rog în şoapte,/ cu alai de îngeri,/ la ale mele plângeri,/ Maică ajutătoare,/ şi izbăvitoare,/ Maica tânguirii,/ izvorul iubirii,/ frumuseţea firii,/ gingăşie-aleasă,/ Veşnică mireasă, Maică nenuntită,/ rugă mult primită./ Umple-mă de har,/ Maică dar din dar,/ jertfă şi altar,/ mieluşică blândă,/ inimă ce cântă,/ candelă aprinsă,/ flacără nestinsă,/ floare îmbobocită,/ Precistă iubită,/ Roua dimineţii,/ tu eşti Maica vieţii./ Albă iasomie,/ Maică poezie,/ apă nencepută,/ rugă ne-ntreruptă,/ Parfumul crinilor,/ Nădejdea creştinilor.” („Binecuvântare”)
Într-o vreme în care nonvalorile devin vip-uri şi impostorii se fac oameni politici, într-o vreme-n care kitsch-ul şi maneaua agresează privirea, auzul şi bunul-simţ, într-o vreme în care mama, limba, patria şi biserica sunt luate în derâdere, „într-o ţară tristă plină de umor” (Bacovia) astfel de cărţi de poezie cum este cea de faţă în care se pledează în favoarea valorilor creştine sunt mult mai mult decât necesare. Unele poezii sunt rugăciuni de pocăinţă, de mulţumire sau pentru mântuire adresate lui umnezeu, Maicii Domnului sau Mântuitorului, rugi care să alunge demonii care îşi fac veacul lângă noi sau chiar în noi: demonul alcoolului, al drogului, al fumatului, al răutăţilor, al violenţei, al hoţiei şi mai cu seamă al prostiei...
Plănuită să apară în preajma Sfintelor Sărbători ale Naşterii Mântuitorului, această „cărticică de seară” se încheie cu o creştinească „Urare de Crăciun” căreia îi adăugăm, pentru toţi cititorii, şi pe ale noastre: „Să fie ziua de Crăciun,/ O zi cu har şi pace,/ Iar tu să fii om drept şi bun,/ Cum lui Hristos Iisus îi place./ Deschide uşa larg, creştine,/ Să intre-n casa ta copii,/ Şi din puţinul tău să dai,/ Căci ei sunt astăzi, ca şi tine,/ Când pe la case colindai,/ De Moş Ajun./ Iar din prinosul ce îl ai,/ pe masa plină cu bucate,/ Cheamă-un străin,/ Şi nu uita că dându-i lui,/ Lui Dumnezeu din ale Lui,/ I-ai dat pe săturate.”

                                                                                                           Petruş Andrei noiembrie 2012

sâmbătă, 25 mai 2013

"Nostalgie si haz" - de Simion Bogdanescu

                                                                     "Raiul in care am fost" - editura Sfera Barlad  2011

Amintirile din copilarie intodeauna reverbereaza in sufletul si in memoria omului ca o stea polara a neantului resimtit, redonat, retrait si nu au o decisiva si nostalgica semnificatie decat in individualitate. Proiectii reductioniste in ultima instanta, cunoasterea si recunoasterea clipelor dintai nu pot fi valorificate decat de eul singular, empiric. Orice alta interventie decat subiectivismul propriu devine inutila si insensibila. Nu putem rechema propriul trecut decat individual.
Fiecare om, ajuns la pragul de sus al varstei se intoarce cu strangere de lacrima si inima, in interiorul constiintei de sine, care pentru toti ceilalti ramane de piatra. Sigur este ca toate aceste trairi in regressus pier nestiute in Univers "Caci si uitatea e scrisa-n legile omenesti" afirma o romanta autohtona.
Este si cazul Dorinei Stoica si al scrierii sale de fata, "Raiul in care am fost"! Privindu-si propria nastere ca o "minune" autoarea puncteaza intamplari veridice cu o sinceritate dezarmanta si naiva asa cum, de altfel este copilaria tuturor. Fetita de la oras, are totusi prilejul de a copilari "la tara" in raiul gradinii si al casei bunicilor, si se incanta de placeri naturiste, la umbra rotitoare a nucului patriarhal, traieste patanii, si are dese exercitii de imaginatie, proiectandu-se in ingenuitate ca T. Arghezi. "Fa-te suflete copil/ Si strecoara-te tiptil / Prin porumb cu mot si ciucuri / Ca sa poti sa te mai bucuri."
Marturisire sincera de care se lasa cuprinsa si autoarea si cartea ei, o lucrare de taina a celor de odinioara simtite cu fragezime si incantare.:"...imi placea sa umblu prin porumbul din spatele casei casei si sa impletesc matasea de porumb, blonda sau roscata, imaginandu-mi papusi minunate, cu cosite matasoase sau zane bune din povesti".
In general, e o proza scurta, sentimentala, uneori cu trasaturi accentuat realiste, alteori fulgerata, ici, colo de scantei poetice, mai ales acelea generate de eresurile transmise de bunici (cum ar fi episodul cu sarpele casei sau supertitia de a junge "acolo unde incepe curcubeul").
Naratiunea curge fiersc si liniar, fara complicatii. Dialogul este simplu si candid, descrierile usor poetizate. Introducerea "povestilor" auzite de la bunica reprezinta o incercare firava de povestire in rama.
Atitudinea in fata vietii copilaresti e cand nostalgica, "serioasa", cu segvente crestin-ortodoxe, cand hazlie ca sa tempereze gravitatea prin umor.
In intregime aceasta carte intitulata semnificativ "Raiul in care am fost" se situeaza meritoriu intre nostalgie si haz.
                                                                                                       
                                                                                                        Simion Bogdanescu aprile 2011

"Discreta ca rugaciunea" de Simion Bogdanescu

 Daruri editura Cronica Iasi 2009

O muzica stinsa, interiorizata, ca un ecou tarziu din lirica poetului francez Paul Verlaine, circula prin versurile acestei carti botezate simplu, - Daruri, apartinand autoarei berladnice Dorina Stoica. Este un melos timid, si sincer, simplu, desprins din ritmurile ascunse ale inimii si din fluxul constiintei religioase: "Sunt zile in care sunt struna/ pe care se canta discret,/ o muzica lina, sfanta,/ asemenea unui sonet."
Eul sau liric, situat intre ipstazele romantice si simboliste, penduleaza, tematic intre IUBIRE si CREDINTA, acestea fiind sustinute de motive poetice adecvate: ingerii, toamna destramata de frunze, misterul noptii și al zorilor, fiorul stelar, apa sfintita, icoana, sfintii. Toate se supun, imaginar, hierofoniei supreme- Dumnezeu -in fata caruia isi incredinteaza iluziile pierdute si penitenta: "ma voi ascunde/ in cochilia stramta/ a propriilor vise,/ voi fugi./ sa nu ma poata nimeni prinde/ si...voi sfarsi,/ mestiuta de nimeni,/ o anonima spanzurata/ cu franghia timpului/ de ABISE/."
Fara a ne propune dislocari sintactice indraznete, fara a cutremura constiinta cititorilor posibili cu accente de neliniste metafizica, fara a ne bantui fantezia cu stari vizionare ca rezultat al degradarii tuturor simturilor, poeta Dorina Stoica isi rosteste in singuratate trairea lirica discreta ca rugaciunea.

                                                                                                                      Simion Bogdanescu 2009

duminică, 19 mai 2013

Dorina Stoica - "Aurita Cale" de Petrus Andrei


" Orice varsta isi are roadele ei, trebuie sa știi sa le culegi"(Raimond Rodiguet)

Cu o placheta de versuri debutează Dorina Stoica mergand pe "Aurita Cale" "De la poezie la rugaciune" abia acum cand are "jumatate din viata traita ("Nel mezoo del camin di nostra vita", cum spune ilustrul florentin Dante Alighieri)
Poeta are "Naivitate" sa creada ca " toti oamenii sunt oameni"iar cand se intampla sa se insele, "ma ascund inlauntrul meu unde Ingerul Pazitor/ ma acopera cu aripile pana uit". Cand viata o arunca intr-o mare " De deznadejdi si ura"gaseste "Salvare" mergand pe calea "Spre lumina", iar cand se coc ciresele , retraieste bucuriile copilariei, "Alerg desculta prin iarba" si "Am tinerete in suflet".
In "Singuratate" cand durerile fizice si sufletesti se intensifica, poeta rosteste o "Ruga de noapte", in dialogul cu divinitatea cerand doar "Un colt de Rai", iar cand viata devine o lunga "Suferinta", ea invoca din nou Creatorul suprem "Drumul e lung, / crucea e mare ,/ mai am putin si ajung la liman./ Deschide-mi Doamne usa la care/  am plans si-am batut an de an.". "Rugaciunile" sunt cele care o fac sa pluteasca intre "sacru si profan".
Cu gandul la suferintele Mantuitorului Hristos este incercata de aceiasi "Durere de mama" pe care a trait-o Maica Indurarilor.
In credinta ortodoxa o mare insemnatate are "Impartasania", "Euharistia" cand farama de paine si gura de vin "prin har se preface / in Trup si Sange divin".
Omul este "Samanta divina", creatie dumnezeeiasca "Dupa Chipul si asemanarea Sa", de aceia el trebuie sa se lepede de ispite " Ma nevoiesc in post si-n rugaciune/ Dar nu astept rasplata de la stele;/ Maicutei Tale, Iisuse ii fac plecaciune? Cred Doamne, Ajuta necredintei mele"
Ultimele poezii ale volumului sunt intitulate simplu "Rugaciuni". Una dintre cele mai reusite este aceia intitulata "Iti multumesc Doamne" din care citam in incheierea acestei cronici de intampinare "Iti multumesc azi ca sunt, pentru ziua de maine,/ Iti multumesc ca am pe masa o paine,/ Iti multumesc pentru stropii de ploaie,/ Pentru fructe, pasari, flori/ Pentru cerul cu licar de stele/ Pentru toate zilele vietii mele." 
Petrus Andrei

sâmbătă, 11 mai 2013

Eminescu din Tara lui Iisus


Ingenioasa și dornica de a-l gasi pe Eminescu "oriunde s-ar afla" asa cum o stiu pe domnisoara Geta Modiga curator al Centrului Eminescu din Barlad, a gasit și in cartea ce-mi apartine, de curand lansata cateva referiri la marele nostru poet nepereche M.Eminescu ale carui versuri infrumuseteaza o pictura murala ce se afla in Biserica Romaneasca de la Ierusalim.

"Descoperim minunata icoană murală din partea opusă catapetesmei ce o reprezintă pe Maica
Domnului cu pruncul în braţe acoperită protector cu steagul României Mari. Alături de această imagine tulburătoare şi generatoare de profunde sentimente patriotice, am citit cu emoţie pe care e greu să o descriu în săracele mele cuvinte versurile poetului nepereche Mihai Eminescu;
“Ce-ţi doresc eu ţie, Dulce Românie,
Ţara mea de glorii, Ţara mea de dor?
Braţele nervoase, armă de tărie.
La trecutu-ţi mare, mare viitor!”
Şi pentru a face atmosfera românească să fie cât mai pregnantă în acel lăcaş special, pictorii au adăugat în scenele biblice sfinţi români îmbrăcaţi în costume tradiţionale.
Acolo, la Locurile Sfinte, în biserica românească, printre români, cu Eminescu şi cu harta României Mari aproape, am simţit profund şi mişcător mândria descoperirii atâtor valori inestimabile date de poporul meu. M-am îndreptat spre Sfântul Altar convinsă că suntem binecuvântați în pofida vicisitudinilor care fatidic ne urmăresc. Asemenea tuturor celor care au păşit înaintea mea, am devenit purtătoarea harului şi responsabilă de a duce cu mine o picătură din sfinţenia acestor locuri celor care încă nu au avut bucuria să ajungă aici."( din capitolul "Asezamantul Romanesc de la Ierusalim" - "De Florii in Tara lui Iisus" autor Dorina Stoica)

Avand drept pretext de discutie cartea "De Florii in Tara lui Iisus", in ultima zi a Saptamanii Luminate, astazi 11 mai am fost invitata Centrului Eminescu alaturi de parintele Giusca Petru si Nicolae Andrei redactorul revistei "Viata noastra" de la CARP-ul din localitate (unde a fost lansata cartea in Sambata lui Lazar), sa depanam amintiri si impresii despre Locurile sfinte celor care nu au ajuns acolo.  Intalnirea a prilejuit si a generat discutii legate de credinta ortodoxa, de traditie si de relatia oamenilor cu divinitatea, bland moderate de parintele Petru care rabdator a ascultat pe fiecare și a dat raspusuri fara a se grabi asa cum de multe ori fac cei care au misiunea de a "pescui" suflete.
Publicul prezent in sala dar si noi cei invitati  ne-am bucurat de ospitalitatea gazdei si de harul acestui lacs de cultura foarte special si primitor.  Le-a fost daruita cartea tuturor celor prezenti impreuna cu sincera noastra dorinta de a calatori si ei macar imaginar acolo unde cerurile sunt deschise si pietrele vorbesc, in Tara lui Iisus, a Sfintilor Apostoli si a Maicii Domnului.


luni, 6 mai 2013

Père, ouvre-moi la porte/ Tata deschide-mi poarta



Père, ouvre-moi la porte

Mon Père des cieux me manque,
Me manques ses reproches,
Me manque l'Eden d'où
Adam et Eve et les hommes ont disparus.
Je m'ennuie de mon Père saint
Et je pleure agenouillé.
À la porte du ciel verrouillée,
Qu'il fait froid et venteux sur terre!
Père, ouvre-moi la porte
Un instant juste pour me réchauffer.
Pour échapper à l'enfer terrestre.
Pour t'écouter, s'il te plaît,
Ouvre-moi la porte!


Tată deschide-mi poarta

Mi-e dor de Tatăl meu ceresc
Mi-e dor de-a Lui mustrare,
Mi-e dor de Edenul din care
Adam şi Eva cu tot neamul lor lipsesc.
Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt
Şi plâng îngenunchiat
La poarta Raiului ce e încuiată
Că-i frig şi bate vântul pe Pământ!
Tăticule, deschide-mi poarta
O clipă doar să mă-ncălzesc.
Să fug din iadul cel lumesc.
Am să te-ascult, te rog,
Deschide-mi poarta!

 de Dorina Stoica

duminică, 5 mai 2013

Vino vara pe furis

Vino vara imbujorata

ca o fata sarutata

inflorind prin tufaris.

Vino vara pe furis!

Vino vara ca o hoata

si-mi da iarasi chef de viata.

Vara frageda fecioara!

Vino vara, vino iara

cu ploi calde si cu soare,

cu miros de lacrimioare

si cu dorul ce m-apuca

dor de duca... sa ma duca

prin munti, prin vai si prin lunca,

prin poeni cu fragi si mure,

prin campii si prin padure.

Vara cu cirese coapte

cu parfum de crini in noapte,

vara cand mă-ncearca dorul

si e limpede izvorul,

vara cand se coace graul

si se face rau paraul...

Cand ceru-i pictat cu stele

si-i plin cu visele mele

eu sunt struna de vioara

care canta: vara, vara,

respir in cantec si-in viers

iar Pamantu-i Univers!


Dorina Stoica

sâmbătă, 4 mai 2013

Hristos a Înviat

Alinta-te-n Fecioara
Cand tainic vine seara.

Alinta-te-n Domnul
Cand te cuprinde somnul.

Azi te-alintă, te alină
Cu LUMINA din LUMINA.